AJOFM Alba: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, JOI, la Alba Iulia. Peste 260 de posturi oferite de agenți economici din județ
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba organizează în data de 20 octombrie 2016, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi.
Evenimentul se desfăşoară în colaborare cu Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia şi Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918”, la Casa de Cultură a Studenţilor din municipiul Alba Iulia, Str. Ardealului, Nr.1, începând cu ora 9.30.
Această acţiune are ca scop facilitarea accesului absolvenților la posturile disponibile și interacțiunea directă cu agenții economici. Pot participa și celelate categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia.
Angajatorii care deţin locuri de muncă disponibile pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ se pot adresa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă deoarece, potrivit prevederilor Legii 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare beneficiază de subvenţii la încadrarea în muncă pe durată nedeterminată a acestor persoane.
De asemenea, reamintim că absolvenţii care se angajează cu normă întreagă în perioada în care sunt înregistraţi la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, pot beneficia de prime de încadrare.
Până în acest moment şi-au anunţat participarea 25 de agenţi economici care oferă peste 260 locuri de muncă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități Udatul fetelor de Paşti. În a doua zi de Paște, fetele sunt stropite cu parfum, obiceiul fiind preluat de la germani şi maghiari, dar este păstrat atât la ţară, cât şi la oraş. În […]
Prețul combustibililor în prima zi de Paște 2026 la Alba Iulia: Motorina, peste 10 lei/litru la o benzinărie
Prețul combustibililor în prima zi de Paște 2026 la Alba Iulia: Motorina, peste 10 lei/litru la o benzinărie Șoferii care au alimentat în prima zi de Paște 2026 au găsit prețuri diferite la carburanți în marile rețele de benzinării, motorina fiind vândută cu sume cuprinse între 9,58 și 10,02 lei/litru, iar benzina între 8,72 și […]
Eugenia Ignat, fost inspector școlar, a trecut la cele veșnice. A fost și directorul unei grădinițe din Alba Iulia
Eugenia Ignat, fost inspector școlar, a trecut la cele veșnice. A fost și directorul unei grădinițe din Alba Iulia Eugenia Ignat a trecut la cele veșnice recent. Ea a fost inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Alba. Înainte de 1997 a fost directorul grădiniței Nr 12 din Alba Iulia. De atunci până acum, Eugenia […]