AJOFM Alba: ”Absolvenţii promoţiei 2015 pot beneficia de indemnizaţie de şomaj”. VEZI care sunt CONDIȚIILE și DOCUMENTELE necesare
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba informează absolvenţii promoţiei 2015 că pot beneficia de indemnizaţie de şomaj dacă se înregistrează ca persoană în căutarea unui loc de muncă, în termen de 60 de zile de la absolvire la orice agenţie locală sau punct de lucru din judeţ, ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi în condiţiile legii (data absolvirii este data de întâi a lunii următoare celei de pe diplomă sau, după caz, pe certificatul de studii eliberat de către instituţia de învăţământ, dacă în cuprinsul acestora nu se specifică în mod expres o anumită dată de absolvire).
Pentru a se înregistra ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, absolvenţii vor depune următoarele documente:
– Actul de identitate în original şi copie;
– Adeverinţă medicală cu menţiunea “apt de muncă” sau eventualele restricţii medicale;
– Actele de studii/calificare sau adeverinţa din care să rezulte absolvirea formei de învăţământ.
Indemnizaţia de şomaj se acordă la cerere, pe o perioadă de 6 luni;
– este 250 lei;
– se acordă de la data expirării perioadei de 60 de zile de la absolvire, în care nu au reuşit să-şi găsească un loc de muncă; absolvirii şcolilor speciale pentru persoane cu handicap;
– poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data expirării perioadei de 60 zile de la absolvire.
Agenţia judeţeană asigură, potrivit legii, implementarea măsurilor de prevenire a şomajului, a măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă, protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, organizează şi realizează activitatea de ocupare şi de formare profesională a forţei de muncă.
Formele prin care se realizează formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă sunt: cursuri, stagii de practică şi specializare, precum şi alte forme, în condiţiile legii. Cursurile sunt gratuite pentru persoanele aflate în evidenţa agenţiei.
AJOFM Alba organizează în cursul anului 2015 următoarele programe de iniţiere, calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare: Bucătar, Cofetar–patiser, Lucrător în comerţ, Cosmetician, Frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, Electrician instalaţii şi echipamente electrice industriale, Instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, Lucrător finisor în construcţii, Operator introducere, validare şi prelucrare date, Ospătar (chelner), Vânzător în unităţi de alimentaţie, Sudor, Croitor îmbrăcăminte după comandă, Contabil, Inspector resurse umane, Îngrijitor bătrâni la domiciliu, Operator maşini-unelte cu comandă numerică, Agent de securitate, Comunicare în limba engleză, Îngrijitor copii, Rectificator.
Facilităţi acordate absolvenţilor pentru stimularea încadrării în muncă
– Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, înregistraţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă beneficiază de o primă de încadrare în valoare de 500 lei, dacă se încadrează cu program normal de lucru şi pentru o perioada mai mare de 12 luni.
– Absolvenţii cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţia de şomaj şi se angajează pentru o perioada mai mare de 12 luni, în perioada de acordare a indemnizaţiei beneficiază, de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat. Suma cuvenită se acordă după 12 luni de la data angajării.
Facilităţi acordate pentru stimularea mobilităţii
– Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil, beneficiază de o primă de încadrare acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă – (ISR – 500 lei) în vigoare la data acordării;
– Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul primesc o primă de instalare, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu de şapte ori valoarea ISR în vigoare la data instalării.
Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, la telefon 0258/811470 sau e-mail: [email protected]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate
ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate Un accident rutier a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 22.00, în localitatea Șard. O mașină a lovit un stâlp de curent. Citește și: FOTO | ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda Detasamentul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun