Agricultură politică

A trecut o iarnă grea pentru unii, îndeosebi pentru cei din Moldova şi pentru cei din sudul ţării, dar binecuvântată de Dumnezeu am putea spune pentru agricultura judeţului nostru. Spunem acest lucru deoarece zăpada căzută a fost o adevărată mană cereasă pentru pământurile agricultorilor din judeţ, care şi-au asigurat astfel cât de cât un necesar de circa 50-60 la sută din umiditatea necesară, după seceta de peste 5 luni de zile din a doua jumătate a anului trecut. A venit din nou primăvara… Acum depinde cât de darnică în ploi va fi aceasta, şi cât vor putea lucra ţăranii şi fermierii de bine pământul, pentru a putea spera la o producţie agricolă cel puţin apropiată de cea a anului trecut. Pentru că se ştie deja că 2011 a fost cel mai bun an agricol din ultimii 20 de ani. Astfel, potrivit unor date statistice prezentate zilele trecute de către Institutul Naţional de Statistică (INS), România a ocupat locul 2 la porumb, după Franţa, şi locul 5 la producţia de grâu în Uniunea Europeană, raportat la producţia agricolă obţinută în 2011. La fel, producţii bune s-au obţinut la floarea soarelui (locul II după Franţa), cartofi (locul III după Polonia şi Germania) şi chiar şi la legume, deşi piaţa noastră a fost şi este încă invadată de legume de import, producţia a crescut, per total, cu circa 6 la sută.
Problema care se pune mai acut în acest an este însă cea privitoare la puterea, la resursele financiare de care au nevoie agricultorii pentru a lucra toată suprafaţa arabilă de care dispun şi a nu lăsa sute de mii, milioane de hectare de teren în paragină, aşa cum de fapt s-a întâmplat şi în trecut. Ştim bine că de ani buni de zile se tot vorbeşte că ţara noastră ar trebui, în principal, să-şi asigure viitorul pariind pe agricultură şi pe turism (pentru că, din păcate, resursele subsolului, printre cele mai mari din Europa, le-am înstrăinat deja aproape pe toate!). Din păcate, acestea au rămas încă doar simple vorbe sau gânduri nepuse în practică, iar ţăranii, la rândul lor, au rămas tot cu buzele umflate în ceea ce priveşte o creştere semnificativă a subvenţiilor din partea statului, pe lângă cele ce vin de la Uniunea Europeană. Şi agricultura şi turismul sunt încă la pământ (cu excepţia anului Domnului 2011!), cu şanse puţine de a se ridica în viitorul apropiat. Deşi cândva eram „grânarul Europei”, şi deţinând totuşi şi actualmente locul 3 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte suprafaţa agricolă, am ajuns la tristul record de a importa circa 80 la sută din produsele agroalimentare necesare consumului intern. Şi probabil şi de aici încolo tot aşa va fi, dacă nu cumva mai rău, având în vedere că, în cadrul pieţei comune agricole din cadrul UE, noi putem să concurăm cu ţări cu o agricultură superdezvoltată precum Franţa, Olanda, Germania sau Polonia, care acordă anual agricultorilor subvenţii de minimum 400 – 500 de euro/ hectar şi lucrează terenurile în ferme mari, de zeci de mii de hectare, cu unelte agricole dintre cele mai performante. La noi pământul este fărâmiţat în milioane de mici tarlale, circa 90 la sută din suprafaţa agricolă a ţării fiind deţinută de către proprietari individuali, se lucrează în mare parte cu tractoare şi alte unelte agricole învechite (sau chiar cu plugul tras de boi!), iar subvenţia la hectar este de 3 -4 ori mai mică. Şi atunci cine cu cine vrea să concureze?!
Iar în afara secetei care, probabil, ne va da de furcă şi în acest an, mai sunt o droaie de probleme ce trag încă din greu agricultura românească înapoi. Relaţia deficitară dintre fermieri şi bănci, gradul scăzut de absorbţie a fondurilor europene, slabul procentaj de terenuri irigate la nivel de ţară, evaziunea în domeniu care, potrivit analiştilor, depăşeşte valoarea de un miliard de euro anual, lipsa asocierilor, toate acestea frânează din greu acest domeniu vital al economiei şi al vieţii românilor.
Ce va fi în acest an, vom vedea. Deşi, greu de crezut că se va schimba ceva. Asta pentru că, acum, la început de primăvară, cam în toată ţara sunt la ordinea zilei „arăturile şi „săpăturile” politice precum şi „subvenţiile grase” pentru pregătirea „patului germinativ” al… alegerilor locale. Cui atunci să-i mai pese de agricultură, când actualmente, zi de zi, ceas de ceas la noi se face doar agricultură politică?!?

Tinu MATEŞ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI