Află de la viitoarea „Andreea Esca” din Sebeş, secretele jurnalismului şi beneficiile studierii unei facultăţi în Londra

Şefa de promoţie din anul 2010 a Colegiului Naţional „Lucian Blaga” din Sebeş şi olimpică la faza naţională în fiecare an de liceu la limba şi literatura română, Laura Oniţa şi-a urmat visul din clasa a şaptea şi a studiat Facultatea de Jurnalism (BA sau Bachelor of Arts Journalism) din cadrul Anglia Ruskin University Cambridge din Londra, în dorinţa de a ajunge la fel ca şi celebra prezentatoarea ştirilor Pro TV, Andreea Esca. Absolventa cu cea mai mare distincţie, first class honours, vorbeşte deschis elevilor despre beneficiile studiului în străinătate în contextul în care a face şcoala în Anglia a devenit un trend.

Citeşte povestea unei studente eminente!

„Cred în jurnalismul bun, calitativ şi onest, cred că orice societate – indiferent cât de funcţională sau disfuncţională, are nevoie de jurnalism ca să se înţeleagă pe sine. Pe a XII-a am început demersurile pentru a aplica la facultate în Marea Britanie, dar şi pregătirea pentru admiterea la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti. Voiam jurnalism cu orice preţ, iar odată ce am primit confirmarea finală de la ARU (Anglia Ruskin University), am ştiut că o să plec. De ce? Pentru că, pe domeniul meu, am simţi că învăţământul superior din România nu îmi oferea ce voiam: meritocraţie, practicabilitate, seriozitate, mentori şi perspective de angajare după absolvire. Îmi regret decizia? Absolut deloc, nicio secundă. Fiindcă nu am avut tangenţă cu vreo facultate de acasă, nu ar fi just să fac supoziţii gratuite despre ce funcţionează şi ce merge prost, aşa că nu mă pot pronunţa categoric în privinţa diferenţelor dintre sistemele de învăţământ” a spus Laura pentru Ziarulunirea.ro

Ce ai primit în plus de la învăţământul din Marea Britanie?

Personal, cred că avantajul cel mai mare pe care ţi-l oferă o universitate în străinătate e practica, mă rog, practicabilitatea. Resursele academice, strict teoretice, nu sunt suficiente pentru a te pregăti pentru viitoarea ta profesie şi ei şi-au dat seama de asta. Studentul pleacă de pe băncile facultăţii nu cu un bagaj de cunoştinţe, ci cu un bagaj de cunoştinţe şi abilităţi. Într-o zi a venit profesoara care ne preda ‘News Writing’ şi ne-a spus: “Aveţi două ore la dispoziţie să ieşiţi în lume, să găsiţi o ştire şi să o scrieţi. Aştept articolele pe catedră.” Asta se întâmplă în mod constant. Totul e hands-on şi pe bune, ca să zic aşa. Nu trăieşti cu impresia că ce faci e pierdere de vreme, fiindcă mereu înveţi ceva nou, ceva la care vezi imediat utilitatea.

Am avut multe proiecte şi task-uri practice şi puţine examene. Modulele sunt variate, dar sunt convinsă că şi acasă e la fel. Am avut: Media Law, History of Journalism, News Writing I şi II, Shorthand, Magazine Project I şi II, Sub-editing, Foto-jurnalism, Video-jurnalism, Public Affairs, Online Journalism, Investigative Journalism, European and International Journalism etc. Fiecare modul în parte l-am terminat cu un skill în plus. Evident, le şlefuieşti în timp, şi pe parcurs, odată ce le ai, dar le ai. De la editat în Final Cut Pro, până la creat layouts în InDesign pentru propria ta revistă. De la scris ştiri, după ce te-au dus la tribunal să asişti la procese, până la ce ai voie să scrii şi ce nu, ca să nu rişti un proces. Cu toate astea, n-ai cum să ai rezultate optime dacă nu citeşti ce ţi se dă la început – bibliografia.

Apoi, idei/principii jurnalistice pe care se insistă: adevăr şi numai adevăr, avem nevoie de jurnalism real, de calitate, nu aveam voie să producem articole fără surse primare intervievate, fără plagiat (ne dădeau afară fără discuţii). Totul trebuia să fie susţinut de cercetarea pe care o făceam pentru un articol, de referinţe şi bibliografie. Sunt foarte stricţi când vine vorba de asta. Şi trebuie să ai prezenţă la cursuri şi seminarii de 90% (la mine la facultate cel puţin).

Libertate de exprimare – nu eşti limitat în niciun fel când vine vorba task-uri (exceptând cele care se autoimpun, e.g. strucutră, word count etc). Atunci când scrii cu plăcere despre ceva ce îţi stărneşte curiozitatea nu strâmbi din nas. Aşa te ţin ei interesat, permiţându-ţi să te concentrezi pe ce îţi face plăcere. Colega din drepta vrea să scrie despre fashion, colegul din stânga despre cai. E perfect.

Logistic vorbind îţi sunt puse la dispoziţie toate facilităţile de care ai nevoie: mac-uri, camere de filmat şi foto (Sony, Nikon), news room, radio room, TV room, programe în care poţi lucra (Indesign, Photoshop, Illustrator, Final Cut Pro etc), imprimante de tot felul, white boards, smart boards etc. Ce aş menţiona aici e că ne-au lăsat destul de mult să fim autodidacţi. Ne sunt explicate în primele cursuri cum funcţionează toate şi apoi ne încurajează să cercetăm noi mai mult dacă vrem să aplicăm nu ştiu ce super-efect la un cadru. Sigur, sunt acolo atunci când devenim frustraţi că nu reuşim să facem un lucru.

Profesorii sunt prietenoşi şi am avut o relaţie tare faină cu ei. La sfârşit de an, primeam feedback, pe hârtie, individualizat, de la profesori la fiecare materie.

Nu pot să zic că universitatea mea e elitistă şi incredibil de bună. Nu, nu e, dar e o universitate în care se întâmplă ceea ce mă aştept să se întâmple într-un cadru academic: eşti respectat, ţi se asigură mediul necesar atât teoretic, cât şi practic, ca să te dezvolţi şi se pune accent pe practic. Astea sunt lucrurile pe care le-am vrut şi le-am primit. Nu o să îmi asigure neapărat un job pe tavă, dar o să mă ajute să îmi găsesc acel job mai uşor decât ar fi făcut-o probabil o facultate de acasă, o să mă ajute să-mi construiesc mai departe „talentul” (nu cred în talent) pe o bază deja solidă.

Sfaturile Laurei pentru absolvenţi!

În ultima vreme a crescut considerabil numărul absolvenţilor de liceu care aleg să studieze în străinătate. Nu m-am ferit niciodată să o spun, nu trebuie să fii un elev excepţional ca să studiezi la o universitate afară. Ai nevoie de o medie decentă şi cunoştinţe medii de limbă. Cu toate astea, vor absolvi doar cei care sunt dispuşi să muncească. Încurajez plecatul în măsura în care e necesar pentru a-ţi urma pasiunea, pentru a te perfecţiona. E o experienţă care te ajută să creşti frumos şi să ai o direcţie mai clară în privinţa viitorului tău profesional.

Te-ai întoarce în România???

În momentul de faţă, nu m-aş întoarce în România, poate doar constrânsă de circumstanţe. Ne lipseşte cu desăvârşire cultura media ca popor, aprecierea pentru oamenii de presă e aproape inexistentă, iar industria pare a regresa. Nu cred că m-aş putea dezvolta şi avansa profesional în România, aşa cum îmi doresc sau ar fi normal, având siguranţa că nu voi fi nevoită să mă compromit într-un fel sau altul. Sunt principială şi în România principiile sunt tolerate doar pe jumătate, dacă nu deloc. Desigur, cu idealismul naiv aferent vârstei pe care o am, sper la o potenţială reîntoarcere la un moment dat, când voi fi pregătită să aduc un aport pe domeniul pe care m-am pregătit.

În prezent m-am întors în Londra (aici locuiesc), doresc să lucrez un an, doi, pentru experienţă, după care, dacă lucrurile merg conform planului, mi-ar plăcea să urmez un master în Statele Unite ale Americii.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI