Ştirea zilei

Afişele electorale care conțin semnul și denumirea ”USL”, retrase de BEC din Alba și alte 8 judeţe

Ioana Oprean

Publicat

în

SAMSUNGBiroul Electoral Central a admis contestațiile formulate de Organizațiile PNL din mai multe județe, privind utilizarea de către alianța electorală PSD-UNPR-PC a semnului electoral și a denumirii USL și dispus înlăturarea afişelor electorale care le conţin. Decizia a fost luată duminică pentru județele Alba, Dâmboviţa, Hunedoara, Caraş-Severin, Braşov, Arad, Vâlcea, Ilfov şi Botoşani.

În procesul electoral al alegerii membrilor din România în Parlamentul European din 2014, Alianţa politică Uniunea Social Liberală nu participă. Această alianţă politică a participat la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din 2012 şi la alegerile Camerei Deputaţilor şi a Senatului din 2012, dar în prezent şi-a schimbat componenţa iniţială, PNL denunţând protocolul de funcţionare şi părăsind această alianţă politică. Acest partid nu şi-a dat acordul ca denumirea alianţei politice respective – USL sau Uniunea Social Liberală – să fie păstrată în continuare de alianţa respectivă în noua sa formă şi, de asemenea, nu şi-a dat acordul ca semnul electoral al acesteia să fie însuşit sau utilizat de un competitor electoral„, a motivat BEC decizia, potrivit Agerpres.

Mai mulţi reprezentanţi ai PNL au contestat anterior decizia alianţei PSD-UNPR-PC de-a folosi acronimul „USL” pe afişele electorale privind alegerile europarlamentare. În județul Alba plângerea a fost respinsă inițial de Biroul Electoral Județean iar PNL Alba a contestat această decizie la BEC unde a avut câștig de cauză.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE | Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent Doi vârstnici din Ponor au primit joi, 19 martie 2026, vizita polițiștilor din Aiud, care le-au dăruit o sobă nouă pentru a avea un trai decent. Cei doi au mai fost vizitați […]

Citește mai mult