Adunarea Generală Ordinară a AJF Alba, convocată a treia oară! 24 aprilie, termen pentru înscrierea în competițiile județene
Adunarea Generală Ordinară a AJF Alba, amânată în două rânduri în ultimele luni, din cauza situației sanitare cauzată de pandemia de coronavirus, a fost convocată pentru data de sâmbătă, 24 aprilie, în urma ședinței Biroului Executiv al AJF Alba din data de 14 aprilie.
Întâlnirea reprezentanților echipelor ce activează în fotbalul județean cu conducerea Asociației Județene de Fotbal Alba este prevăzută la ora 11.00, în tribuna oficială a Stadionului “Cetate” din Alba Iulia. În acest context, reprezentanții forului fotbalistic județean anunță că au depus, în luna decembrie a anului trecut, un proiect în valoare de 160.000 de lei către Consiliul Județean Alba, pentru achiziționarea de echipamente sportive pentru membrii afiliați.
*Se vrea demararea fotbalului în luna mai
Biroul Executiv al AJF Alba a stabilit ca echipele care consideră că pot respecta protocolul medical aflat în vigoare (obligativitatea efectuării testelor rapide antigen, pentru toți componenții echipei din 7 în 7 zile, sau RT-PCR din 14 în 14 zile, plus celelalte condiții impuse de protocol), pot depune cerere de înscriere în campionatul ligii a IV-a, a V-a, juniori U19, juniori U17, juniori U15, juniori U13, juniori U11, juniori U10, sau juniori U9, până în data de 24 aprilie 2021, ora 11:00, pentru ca la Adunarea Generală Ordinară să se poată stabili un sistem competițional și datele de desfășurare.
Perioada estimată pentru desfășurarea minicampionatului este 9 mai – 11 iulie 2021, iar ediția 2021-2022 se dorește să înceapă în jurul datei de 15 august 2021. Pentru acest minicampionat nu se va percepe taxă de participare, urmând să fie achitate însă vizele anuale la jucători, cotizația anuală/club sau taxa anuală/competiție. În urma consultării cu președințele Comisiei pentru Copii și Juniori s-a luat decizia ca în minicampionatul din perioada mai-iulie, să se respecte anii competiționali din ediția 2021-2022, ce va începe în august 2021, această competiție urmând să fie ca o perioadă de pregătire pentru ediția 2021-2022, ce se speră că se va desfășura fără restricții majore. Dacă vor fi cluburi doritoare, se va putea organiza în această perioadă o competiție U20 pentru jucătorii născuți în anul 2002.
Astfel se vor respecta următorii ani pentru cluburile care doresc să participe la copii și juniori: Under 19: copii născuți în 2003-2004; Under 17: copii născuți în 2005-2006; Under 15: copii născuți în 2007-2008; Under 13: copii născuți în 2009-2010; Under 11: copii născuți în 2011-2012; Under 10: copii născuți în 2012; Under 9: copii născuți în 2013; Under 8: Campionatul Speranțelor- 2014.
La liga 4 și liga 5 seniori nu va fi obligatorie în acest minicampionat folosirea jucătorilor sub vârstă (under), iar cluburile de liga 4 nu vor fi condiționate de participarea cu o echipă de juniori Under 19 sau Under 17, dar le este recomandat. De asemenea, s-a consemnat faptul că GT Sport Alba Iulia a solicitat înscrierea în Liga a 4-a, în prima ediție, cât și la toate grupele de copii și juniori, în urma retragerii Navobi Alba Iulia din toate competițiile și a cedării majorității jucătorilor către GT Sport Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Noi rezultate excelente la naționalele Under 16 de atletism: Roxana Cordea (Luceafărul Jidvei) – aur și bronz, Denisa Komives (CSȘ Blaj) – două medalii de argint
Noi rezultate excelente la naționalele Under 16 de atletism: Roxana Cordea (Luceafărul Jidvei) – aur și bronz, Denisa Komives (CSȘ Blaj) – două medalii de argint Noi rezultate excelente obținute de reprezentanții Albei la Campionatele Naționale de atletism Under 16 de la Bacău: Roxana Cordea (Luceafărul Jidvei) – campioană națională în proba de 1500 metri și […]