Adrenalină pe pârtie: „Cupa de schi Șureanu”, ediția 2025. Competiție open pentru copii de peste 7 ani și adulți
Adrenalină pe pârtie: „Cupa de schi Șureanu”, ediția 2025. Competiție open pentru copii de peste 7 ani și adulți
„Cupa de schi Șureanu” este o competiţie open pentru copii cu vârste peste 7 ani și adulți, organizată de către Domeniul Schiabil Șureanu, Șureanu Mountain Sport Center, Școala de Schi Șureanu și Asociația Arbitrilor de Schi din Sibiu.
Scopul competiției este atragerea unui număr cât mai mare de participanți și spectatori ai acestei discipline sportive. Întrecerile vor fi în aşa fel organizate astfel încât să dea posibilitatea tuturor practicanților schiului alpin să-și perfecționeze deprinderile tehnicotactice specifice și să-și pună în valoare talentul sportiv.
Competiţia se va desfăşura de-a lungul unei singure etape, cu două manșe, în zilele de sâmbătă, 15 martie 2025 și duminică, 16 martie 2025, pe Pârtiile Domeniului Schiabil Șureanu.
Citește și: Marți, ora 18.00, în semifinalele Cupei CEV, Vasas Óbuda Budapesta – Volei Alba Blaj | Echipa din „Mica Romă”, a șasea semifinală europeană

În clasamentul final vor conta timpii realizați pe parcursul celor două manșe ale competiției.
Taxa de participare pentru „Cupa de schi Șureanu” este de 100 de lei/ concurent și poate fi achitată până la momentul începerii concursului. Se poate achita această taxă numerar la secretariatul concursului înainte de validarea înscrierilor. Neplata taxei atrage după sine neprimirea competitorului la start.
Înscrierea concurenţilor se va face numai telefonic, prin intermediul unui SMS sau mesaj WathsApp transmis la numărul de telefon 0799189094, care să conțină numele complet și data nașterii, până în ziua de joi, 13 martie 2025, ora 18:00.
După acest termen nu se mai primesc cereri de înscriere. În ziua competiției nu se vor face înscrieri decât în cazuri excepționale.
Se anunță o competiție pe cinste, cu premii pe măsură. Pentru Locul I, Locul II si Locul III, organizatorii vor oferi premii în bani, plus multe alte surprize oferite de diferiți colaboratori (sponsori).
După terminarea evenimentului va avea loc la baza pârtiilor un after-party asigurat de catre DJ Kojok, gazda fiind MC/DJ Cătălin Sănătescu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
VIDEO: Volei Alba Blaj, calificare dramatică în sferturile de finală Cupei CEV!!! Echipa din „Mica Romă”, victorie 3-1 cu Volero Le Cannet
Volei Alba Blaj, campioana României, calificare dramatică în sferturile de finală ale Cupei CEV! Echipa din „Mica Romă”, victorie 3-1 cu Volero Le Cannet! În ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor, în „Alba Blaj” Arena, Volei Alba Blaj a învins Volero Le Cannet, scor 3-1 (25-17, 18-25, 25-20, 25-19), după o partidă dramatică, disputată într-o […]
CIL Blaj – CSC Șelimbăr 2-2 (1-1), într-un amical | Gallini, debut cu gol, echipa din „Mica Romă” – remiză cu divizionara secundă
CIL Blaj – CSC Șelimbăr 2-2 (1-1), într-un meci amical | Gallini, debut cu gol, echipa din „Mica Romă” – remiză cu divizionara secundă CIL Blaj a întâlnit divizionara secundă CSC Șelimbăr într-un meci de verificare disputat acasă, cel mai important test al iernii pentru formația pregătită de Daniel Tătar, încheiat la egalitate 2-2 (1-1), […]
Nou curs de licență C-UEFA organizat de Comisia Tehnică din cadrul AJF Alba | Termen de înscriere 27 februarie 2026, sunt 25 de locuri disponibile
Un nou curs de licență C-UEFA organizat de Comisia Tehnică din cadrul AJF Alba | Termen de înscriere 27 februarie 2026, sunt 25 de locuri disponibile Comisia Tehnică din cadrul Asociației Județene de Fotbal Alba organizează un nou curs de licență C-UEFA, data limită de înscriere fiind vineri, 27 februarie. Numărul maxim de locuri pentru […]