Actualitate

Admiterea la liceu ar putea fi reintrodusă: Cum se va organiza și cât va mai conta nota de la Evaluarea Națională. Propuneri în noua lege a educației

Ioana Oprean

Publicat

în

Admiterea la liceu ar putea fi reintrodusă: Cum se va organiza și cât va mai conta nota de la Evaluarea Națională. Propuneri în noua lege a educației

Schimbări uriașe la finalul celor patru ani de gimnaziu pentru elevii care încep clasa a cincea anul viitor. Noua Lege a Educației propune reintroducerea admiterii la liceu, din 2028. Asta înseamnă că elevii ar putea da un examen separat de Evaluarea Națională, pe baza căruia vor obține un loc la liceul dorit. Decizia organizării unei probe separate de admitere va fi exclusiv a unității de învățământ, care va trebui să anunțe subiectele cu un an înainte.

Petrecerea Divorțaților

Dacă aceste propuneri vor fi adoptate, măsurile pe care le prevăd vor fi implementate gradual. Propunerile referitoare la examenele naționale ar urma să se aplice din 2028, pentru că e nevoie de o generație la mijloc, care să lucreze după planurile cadru. Schimbările majore vizează intrarea la liceu.

Astfel, liceele din țară cu cea mai mare concurență – cu mai mult de un candidat pe un loc – , indiferent dacă sunt colegii naționale, colegii tehnologice sau grupuri școlare, ar urma să organizeze concurs de admitere pentru până la 90% din locurile existente, 10% urmând să fie ocupate prin repartizare computerizată.

Dacă modificarea va fi adoptată, ar urma să se aplice pentru elevii care intră în clasa a cincea în anul următor intrării în vigoare a legii. Liceele trebuie să anunțe cu un an înainte sistemul de admitere pe care-l vor prefera, iar examenul cu două probe scrise vor fi adaptate fiecărui profil, astfel încât elevii să aibă timp să se pregătească.

Dacă un liceu are două specializări: filologie (profilul Uman) și matematică-informatică (Real), atunci poate organiza examen la română/limbă străină pentru filologie sau matematică și informatică pentru specializarea de la Real, la profilul științele naturii subiectele pot fi din biologie, matematică sau chimie. Dacă acest proiect de lege va trece în forma actuală, cerințele la examen ar urma să fie mai dificile ca la Evaluarea Națională și vor fi elaborate de Consiliul Național de Evaluare din Ministerul Educației.

Este vorba despre cerințe standardizate ca nivel de dificultate, pentru a se elimina suspiciunile că școala ar urma să protejeze elevii care au terminat gimnaziul la acel colegiu, dar și piața meditațiilor.

În varianta propusă de ministrul Ligia Deca, liceele pot să stabilească singure în ce proporție va conta la intrarea în liceu nota de la Evaluarea Națională.

Poate conta 40%, iar admiterea internă 60% sau procentele pot fi 50 – 50. Elevii care nu se înscriu la admitere în niciun liceu participă automat la repartizarea computerizată.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări

Ioana Oprean

Publicat

în

CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări CFR Călători a anunțat că perioada standard de cumpărare a biletelor în avans va fi redusă temporar, în contextul pregătirii noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027. Programul va intra în vigoare pe data de […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra evoluției economiei României, invocând creșterea inflației, ieșirile de capital, scăderea rezervelor valutare și dificultățile din sectorul imobiliar. Acesta a criticat lipsa de […]

Citește mai mult

Actualitate

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, astăzi, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna noiembrie 2026. În total, în luna septembrie 2026, partidele politice au primit de la bugetul de stat subvenții în valoare […]

Citește mai mult