Politică Administrație

Administrația unei comune din Apuseni pregăteşte atragerea de fonduri europene prin Programul Operaţional Capital Uman

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Programul alocă bani europeni pentru accesul la educaţie, la piaţa muncii, antreprenoriat, servicii medico-sociale, îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, asistenţă juridică pentru obţinerea documentelor şi combaterea discriminării

peisaj din comuna BistraLa Bistra au avut loc deja două întâlniri pentru a identifica posibilităţi de accesare a fondurilor europene în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 (POCU), axa prioritară 4 – Incluziunea socială şi combaterea sărăciei. Obiectivul este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate, prin implementarea de măsuri integrate. „Se urmăreşte găsirea a cât mai mulţi potenţiali beneficiari. Se vor constitui echipe care vor merge pe teren şi vor aplica chestionare care au ca scop identificarea celor care ar putea beneficia de aceste fonduri europene în cadrul POCU”, afirmă primarul comunei Bistra, Traian Gligor.

Ca o zonă să fie considerată comunitate marginalizată trebuie să îndeplinească anumite cerinţe minime, ca de exemplu: procentul persoanelor cu vârsta între 15 – 64 de ani care au absolvit maxim 8 clase să nu depăşească pragul minimal de 22%, proporţia persoanelor de 16 – 64 de ani care nu sunt încadrate pe piaţa formală a muncii şi nici nu urmează o formă de învăţământ să nu treacă de 22,5% etc. Tipurile de activităţi eligibile care pot fi sprijinite sunt intervenţii în domeniul educaţiei, în domeniul ocupării forţei de muncă, în domeniul dezvoltării/furnizării de servicii (sociale, medicale, medico-sociale), în domeniul îmbunătăţirii condiţiilor de locuit şi în domeniul acordării de asistenţă juridică pentru reglementări acte.

Tipurile de solicitanţi/parteneri eligibili sunt autorităţile publice locale cu responsabilităţi în domeniu, în parteneriat cu persoane juridice care au experienţă de minimum 6 luni în domeniul uneia dintre activităţile prevăzute în ghidul solicitantului şi care au expertiză relevantă pentru acţiunile selectate, precum şi ONG-uri. Grupul ţintă cuprinde persoane din comunităţile marginalizate aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială. La Bistra, grupul ţintă vizat de proiect este de 550 de persoane. Perioada de implementare a proiectului este de maximum 48 de luni. (I.B.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult