Ştirea zilei

„Adevărata criză este criza incompetenţei”: Citat din Einstein, de mai bine de 15 ani pe biroul președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel

Ioana Oprean

Publicat

în

„Adevărata criză este criza incompetenţei”: Citat din Einstein, de mai bine de 15 ani pe biroul președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel

De mai bine de 15 ani pe biroul președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, tronează un citat din Albert Einstein.

„Adevărata criză este criza incompetenţei”, se spune, între altele, în acel text.

Iată citatul în întregime: „Să nu pretindem ca lucrurile să se schimbe dacă tot timpul facem acelaşi lucru. Criza este cea mai binecuvântată situație care poate apare pentru țări şi persoane pentru că ea atrage după sine progrese. Creativitatea se naşte din necesitate, precum şi ziua se naşte din noapte.

În perioada crizei se nasc invențiile, descoperirile şi marile strategii. Cine depăşeşte criza se depășește pe sine însuși, fără a rămâne „depășit”.

Cine atribuie crizei eşecul, îşi amenință propriul talent și respectă mai mult problemele decât soluțiile. Adevărata criză este criza incompetenţei. Fără criză nu este duel. Fără criză nu există valoare. In perioada crizei înfloreşte ce-i mai bun în fiecare” (Albert Eistein).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 15 martie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT”

Ioana Oprean

Publicat

în

Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT” Sâmbătă, 14 martie 2026, studenții din mai multe centre universitare din România au organizat proteste coordonate la nivel național. Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). La […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, continuă să impresioneze prin performanțele sale. Andra a participat la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” […]

Citește mai mult