Acțiune puternică a polițiștilor, la Blaj: Peste 60 de amenzi în valoare de peste 12.000 de lei, într-o singură zi
Poliţiştii din zona Blajului au organizat o acţiune pentru creşterea siguranţei rutiere. Au fost aplicate 61 de amenzi şi au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier.
La data de 24 aprilie a.c., Poliţia Municipiului Blaj, împreună cu Secţiile de Poliţie Rurală Jidvei şi Blaj, au organizat, pe raza municipiului Blaj şi a localităţilor rurale arondate, o acţiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea ilegalităţilor comise de participanţii la traficul rutier.
Cu ocazia acestei acţiuni au fost verificate 96 de autovehicule şi au fost constatate 62 de abateri de natură contravenţională, în valoare de 12.615 lei.
Dintre sancțiunile aplicate, 61 au fost pentru abateri de la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar una a fost aplicată la Legea 61/1991 privind liniştea şi ordinea publică.
Au fost retrase două certificate de înmatriculare, reţinute două permise de conducere şi au fost constatate 3 infracţiuni la regimul rutier.
Exemple:
În jurul orei 08.40, poliţiştii de siguranţă publică din Blaj, în timp ce acţionau pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiu, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din Blaj.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului era expirată, motiv pentru care, faţă de conducătorul auto a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
În jurul orei 16.40, poliţiştii rutieri din Blaj l-au depistat pe un bărbat de 41 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism a cărui autorizaţie provizorie de circulaţie era expirată.
I-a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat pentru conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Lucrări pentru modernizarea rețelei de gaze naturale în localitatea Vinerea: Restricții temporare de circulație și acces limitat în anumite zone
Lucrări pentru modernizarea rețelei de gaze naturale în localitatea Vinerea: Restricții temporare de circulație și acces limitat în anumite zone În data de 23 martie 2026, la ora 10:00, vor începe lucrările de infrastructură pentru înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale de presiune redusă în localitatea Vinerea, au anunțat marți, 17 martie 2026 reprezentanții […]
21 martie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână
Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, pentru ziua de 21 martie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, doar dacă este absolut necesar, iar în […]
ACCIDENT rutier în zona Vadu Moților: Un autoturism s-a răsturnat Un autoturism s-a răsturnat, sâmbătă, 21 martie 2026, în localitatea Vadu Moților, iar pompierii din Câmpeni intervin la fața locului pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]