Curier Județean

Acțiune IPJ Alba: Peste 20 de școli controlate cu privire la modul de supraveghere, pază și acces. În două zile, 80 de elevi au fost prinși chiulind de la ore

Ioana Oprean

Publicat

în

actiuni scoli politia alba01Poliţiştii din Alba au intensificat acţiunile pentru creşterea siguranței în zona unităţilor de învăţământ. Un număr de 22 de şcoli au fost controlate cu privire la modul de respectare a prevederilor legale ce reglementează asigurarea cu pază. În primele două zile ale acestei săptămâni, au fost identificaţi 80 de elevi care ar fi trebuit să se afle la cursuri.

În conformitate cu Planul de Acţiune al Poliţiei Române, aplicabil la nivel naţional, în perioada 9 – 13 mai a.c., în judeţul Alba sunt derulate acţiuni cu efective mărite, ce au drept scop creşterea siguranţei în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Astfel, de la debutul acestei acţiuni, au fost desfăşurate 55 de activităţi preventive în școlile din județ, dintre care 26 în școli din mediul urban și 29 în unități de învățământ situate în mediul rural.

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, împreună cu poliţişti de ordine publică, proximitate şi rutieră au realizat întâlniri informativ – preventive cu elevii, iar temele prezentate au vizat prevenirea violenţei în rândul tinerilor, atât în incinta cât şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ, prevenirea infracțiunilor din sfera crimei organizate şi nu în ultimul rând, prevenirea accidentelor rutiere.

Echipajele de poliţie au asigurat prezenţa, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, pentru fluidizarea circulaţiei şi creşterea siguranţei elevilor.

Până în prezent, au fost verificate 22 de școli cu privire la modul de supraveghere, pază și acces, fără a fi constatate încălcări ale normelor legale din domeniu.

Totodată, polițiștii au depistat 80 elevi care absentau de la cursuri, fapt pentru care  s-a luat măsura informării conducerii şcolilor din care făceau parte elevii, în vederea luării măsurilor administrative. (C.M.)

[nggallery id=2086]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ Concursul „Echos français dans notre ville” va avea loc mâine, 20 martie 2026, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Acesta va aduce împreună elevi, profesori și comunitatea locală pentru a celebra farmecul limbii […]

Citește mai mult

Curier Județean

BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL

Ioana Oprean

Publicat

în

BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL Municipiul Alba Iulia își pregătește retragerea din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local. Un proiect de hotărâre în acest sens se va afla în curând pe masa aleșilor locali […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei Primăria Roșia Montană a solicitat acord de mediu pentru proiectul care vizează modernizarea unui tronson de 1.110 metri din Drumul Comunal 136. Tronsonul de drum respectiv este cuprins între kilometri 3+150 – 4+260 metri. […]

Citește mai mult