Acțiune cu efective mărite la Câmpeni: Au fost reținute 7 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare
Acțiune cu efective mărite la Câmpeni: Au fost reținute 7 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare
La data de 03 octombrie 2019, în intervalul orar 07.00- 13.00, 15.00 – 19.00, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin serviciile din subordine, a organizat, pe raza orașului Câmpeni și a localităților aparținătoare Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni, o acțiune care a avut ca scop menţinerea climatului de
siguranţă publică, prevenirea infracţiunilor contra persoanei şi contra patrimoniului, precum şi prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul rutier.
Polițiștii au legitimat 141 de persoane, au controlat 129 de autovehicule și 9 unități comerciale.
Au fost constatate 72 de abateri de natură contravențională, sancționate cu amenzi în valoare de 22 395 lei, din care 64 la OUG 195/2002 privind circulația pe rumurile publice, 5 la Legea 12/1990 privind activitățile comerciale ilicite, 1 la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice și 2 la alte acte.
Polițiștii au constatat o infracțiune în flagrant, au reținut 7 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare. Au fost confiscate 6,5 mc de material lemnos în valoare de 2286,5 lei și 49 litri de alcool, în valoare de 350 lei.
La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Orașului Câmpeni, Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni, Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Serviciul de Investigare a Fraudelor și un reprezentant al Ocolului Silvic Valea Arieșului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Emma Laris, elevă a Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, calificată la etapele naționale la 3 olimpiade școlare
Emma Laris, elevă a Școlii Gimnaziale „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, calificată la etapele naționale la 3 olimpiade școlare Performanță deosebită a unei eleve de la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia. Emma Laris s-a calificat la etapele naționale la 3 olimpiade școlare. Citește și: FOTO | Emma Laris, elevă a Școlii Generale Nr. 6 „Ion […]
FOTO | Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta
Experiență interculturală pentru studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a UAB: Blended Intensive Programme, la Budapesta În perioada 23–27 martie 2026, studenți și cadre didactice din cadrul Facultății de Drept și Științe Sociale a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia participă, la Budapesta, la un Blended Intensive Programme organizat […]
FOTO | Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026
Daria Costea, tânără interpretă din Sâncel, premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026 O nouă performanță remarcabilă a Dariei Costea, tânără interpretă de folclor din Sâncel, județul Alba. Ea a obținut premiul I la Festivalul- Concurs de Folclor ,,Florile Ceahlăului” 2026. „Mă întorc acasă cu amintiri prețioase de la Piatra Neamț! Aduc […]
