Actualitate

Acordul de mediu pentru autostrada Sibiu – Piteşti, cea mai aşteptată şosea rapidă, ar putea fi eliberat în patru luni

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), acordul de mediu pentru Autostrada Sibiu – Piteşti, document de care depinde începerea construcţiei celei mai aşteptate şosele de mare viteză din România, ar putea fi eliberat în următoarele trei-patru luni.

„După 1 mai va fi depus Studiul de Evaluare Adecvată (SEA) iar în trei – patru luni va fi gata Acordul de Mediu”, anticipează Octavian Pătraşcu, şeful Directiei Controlul Poluării si Reglementări din cadrul ANPM.

Acesta explica încă din toamna anului trecut, când au început procedurile pentru eliberarea Acordului de Mediu la Sibiu – Piteşti, că acestea durează între şase şi nouă luni.

Autostrada Sibiu – Piteşti a fost scoasă la licitaţie pentru construcţia secţiunilor 1 şi 5, însă atribuirea contractelor este condiţionată de obţinerea Acordului de Mediu. De asemenea, fără Acordul de Mediu nu poate fi emisă Autorizaţia de Construire.

Valoarea totală a investiţiei în Autostrada Sibiu-Piteşti va fi de 3,34 miliarde de euro (15 miliarde de lei), potrivit Ministerului Transporturilor.

În iulie 2017, CNAIR a scos la licitaţie secţiunile 1 şi 5 din Autostrada Sibiu-Piteşti, pentru execuţia cărora a primit în octombrie 2017 nouă oferte (secţiunea Sibiu – Boiţa), respectiv opt oferte (secţiunea Curtea de Argeş – Piteşti). La ora actuală ofertele se află în faza de evaluare.

Pe 8 martie 2018, CNAIR a transmis la ANAP documentația pentru proiectarea și execuția secțiunii 4 a Autostrăzii Pitești-Sibiu, pentru verificare și validare.

Pe 19 iulie 2018, CNAIR a publicat două anunțuri de intenție privind lansarea la licitaţie a secţiunilor 2 şi 3 din viitoarea autostradă ce va traversa Carpaţii.

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, cel mai mare exportator al României.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]

Citește mai mult

Actualitate

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult