Curier Județean

Accident rutier pe DN 74 – Coliziune între două autoturisme, după ce un tânăr șofer a intrat cu mașina pe sensul opus

Ioana Oprean

Publicat

în

La data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 10.30, poliţiştii din Abrud au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier produs pe DN 74, la kilometrul 48.

Un tânăr de 28 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (carosabil umed), a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism ce era condus de o femeie de 49 de ani, din Abrud.

În urma accidentului, conducătoarea auto a suferit leziuni corporale uşoare.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate.

Pentru circulaţia în condiţii meteorologice nefavorabile, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor participanţilor la trafic:

– Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.

– Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. Pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

– Respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea rutieră!

– Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

– Respectaţi regimul legal de viteză!

– Pietonilor li se recomandă să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.

FOTO: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Două lebede, surprinse pe Mureș, la Sântimbru: „Un semn că natura își găsește și ea liniștea în satele noastre”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două lebede, surprinse pe Mureș, la Sântimbru: „Un semn că natura își găsește și ea liniștea în satele noastre” Două lebede au fost surprinse pe Mureș, în comuna Santimbru, localitatea Totoi, astăzi, 3 martie 2026.  Videoclipul a fost făcute de Roxana, o localnică. Imaginile au fost distribuite pe o rețea de socializare de către primarul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Când începe și când se poate invoca prescripția în executarea silită? Precizările Judecătoriei Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Când începe și când se poate invoca prescripția în executarea silită? Precizările Judecătoriei Alba Iulia Judecătorii Secției civile din cadrul Judecătoriei Alba Iulia au analizat, în ședința de practică neunitară din februarie 2026, momentul în care poate interveni prescripția dreptului de a obține executarea silită. În urma dezbaterilor, magistrații au stabilit, cu majoritate, că prescripția […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Reabilitarea Liceului Tehnologic Aiud, la doar 30%: Contractul cu actualul constructor ar urma să fie reziliat. ,,Urmează organizarea unei noi proceduri de atribuire”

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | Reabilitarea Liceului Tehnologic Aiud, la doar 30%: Contractul cu actualul constructor ar urma să fie reziliat. ,,Urmează organizarea unei noi proceduri de atribuire” Proiectul de reabilitare și modernizare a Liceului Tehnologic din Aiud este realizat în proporție de doar aproximativ 30%, deși termenul inițial de finalizare era decembrie 2023. Investiția, estimată inițial la […]

Citește mai mult