Actualitate

Accident rutier la Petreşti. Conducătoare auto avea o alcoolemie mult peste limita legală

Alexandra Mates

Publicat

în

În cursul zilei de sâmbătă, poliţiştii rutieri din Sebeş, au fost solicitaţi să intervină pentru soluţionarea unui accident rutier produs pe strada 1 Mai din Petreşti, soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări efectuate, a rezultat că C.M.E., o femeie de 34 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Petreşti – Sebeş, a efectuat o manevră de întoarcere, fără a se asigura în mod corespunzător, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Sebeş.

Târgul Grădinarului

În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru C.M.E. a rezultat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat în vreme ce pentru celălalt şofer rezultatul a fost negativ.

C.M.E. a fost condusă la spitalul din Sebeş unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, faţă de aceasta fiind întocmite acte premergătoare cercetării sub aspectul comiterii   infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Hărţuirea sexuală ar putea fi sancționată şi dacă nu este repetată, ci realizată o singură dată și în afara relațiilor de muncă. Proiect

Ioana Oprean

Publicat

în

Hărţuirea sexuală ar putea fi sancționată şi dacă nu este repetată, ci realizată o singură dată și în afara relațiilor de muncă. Proiect Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat joi, 26 martie 2026, că depune un proiect pentru ca hărţuirea sexuală să fie incriminată indiferent dacă există sau nu relaţii de muncă. Potrivit iniţiatoarei, infracţiunea […]

Citește mai mult

Actualitate

Când se plantează cartofii primăvara: Care este perioada optimă, cum pregătim solul și cum alegem tuberculii potriviți pentru a avea o recoltă bogată

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se plantează cartofii primăvara: Care este perioada optimă, cum pregătim solul și cum alegem tuberculii potriviți pentru a avea o recoltă bogată Pentru o recoltă bogată de cartofi, plantarea într-o perioadă corectă este una dintre cele mai importante decizii ale sezonului agricol. Specialiștii afirmă că momentul din primăvară în care tuberculii ajung în sol […]

Citește mai mult

Actualitate

O nouă variantă SARS-CoV-2, monitorizată la nivel internaţional: Din septembrie 2025 a fost raportată în 23 de ţări

Ioana Oprean

Publicat

în

O nouă variantă SARS-CoV-2, monitorizată la nivel internaţional: Din septembrie 2025 a fost raportată în 23 de ţări O nouă variantă SARS-CoV-2, responsabilă de pandemia de Covid-19, a apărut în tot mai multe regiuni și este monitorizată la nivel internațional de autorități din cauza îngrijorărilor privind eficiența vaccinurilor existente. Varianta recent identificată, denumită BA.3.2, a […]

Citește mai mult