Rămâi conectat

Actualitate

Absolvire avocaţi stagiari 2015: Luni încep probele orale. Proba scrisă, în 7 decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Justitie-41Cele opt probe orale din cadrul examenului de absolvire 2015 pentru avocaţii stagiari vor avea loc între 23 noiembrie şi 3 decembrie, conform programărilor publicate recent de Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA).

Informaţiile referitoare la absolvirea avocaţilor stagiari se găsesc în Hotărâra INPPA nr. 67/2015, care a fost publicată în octombrie. La examen participă atât avocaţii stagiari aflaţi în anul II de pregătire profesională iniţială, cât şi cei care n-au promovat examenul de absolvire în sesiuni anterioare.

Apulum Agraria 2025

„Examenul de absolvire pentru avocaţii stagiari aflaţi în anul II de pregătire profesională iniţială în cadrul INPPA/Centrelor teritoriale ale INPPA, precum şi pentru avocaţii stagiari care nu au promovat examenul de absolvire a INPPA în sesiuni anterioare va începe la data de 23 noiembrie 2015 şi este organizat de INPPA central şi Centrele teritoriale ale INPPA, cu sprijinul barourilor arondate acestora, sub coordonarea Consiliului UNBR (Uniunea Naţională a Barourilor din România – n. red.)”, scrie în documentul menţionat.

Candidaţii sunt evaluaţi printr-o serie de probe orale şi o probă scrisă, aceştia fiind obligaţi, conform regulamentului de examen (aprobat prin Hotărârea UNBR nr. 525/2012), să participe la acestea la finalizarea perioadei de pregătire profesională iniţială.

Probele orale se desfăşoară între 23 noiembrie şi 3 decembrie, în spaţiile din Calea Moşilor, nr. 88 (sector 3, Bucureşti) şi din Str. Vulturilor, nr. 23 (sector 3, Bucureşti).

–  23 noiembrie -Dreptul European al Muncii

– 24 noiembrie -Drept Civil

– 25 noiembrie -Drept Procesual Civil

– 26 noiembrie -Drept penal

– 27 noiembrie – Drept procesual penal

– 28 noiembrie – Drept European al Drepturilor Omului

– 2 decembrie – Dreptul Uniunii Europene

– 3 decembrie -Însușirea cunoștințelor despre etică și organizarea profesiei de avocat

Taxa pentru examenul de absolvire este de 700 de lei. Aceasta a putut fi plătită în contul INPPA sau al Centrelor teritoriale cel târziu până pe 19 noiembrie.

Examinarea candidaţilor se face oral şi în scris

Avocaţii stagiari vor fi examinaţi în două etape, aşa cum se arată în Hotărârea INPPA nr. 67/2015.

Mai întâi, aceştia vor participa, începând din 23 noiembrie, la probele orale (colocvii). Acestea vor avea un caracter preponderent practic şi aplicativ şi se vor desfăşura pentru disciplinele Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal, Drept procesual penal, Dreptul Uniunii Europene, Dreptul European al Drepturilor Omului şi Dreptul European al Muncii.

„Dezbaterile în cadrul probei orale vor avea la bază caietul de lucrări profesionale întocmit de candidat. Lucrările profesionale pe baza cărora se realizează caietul de lucrări profesionale sunt publicate pe pagina web a INPPA. Candidaţii sunt obligaţi să soluţioneze în scris cerinţele impuse pentru lucrările profesionale (cazurile practice) la toate disciplinele şi vor depune în scris la sediul INPPA/Centrelor teritoriale ale INPPA până la 6 noiembrie 2015 caietele de lucrări profesionale. Fiecare lucrare profesională depusă va fi vizată de către avocatul îndrumător al stagiarului cursant, candidat la examen. În termen de cel mult cinci zile, secretariatul INPPA/Centrelor teritoriale ale INPPA va întocmi lista cursanţilor care au dreptul să se prezinte la colocviu”, scrie în hotărâre.

Pentru a trece cu succes de probele orale, candidaţii vor trebui să obţină la toate calificativul „admis”, potrivit regulamentului de examen.

Apoi, dacă sunt declaraţi admişi la probele orale, candidaţii vor putea să susţină proba scrisă, în data de 7 decembrie, la disciplinele Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal şi Drept procesual penal.

Proba scrisă va consta în rezolvarea a 50 de cazuri practice, subiectele urmând să fie unice. Fiecărei întrebări îi vor corespunde mai multe variante de răspuns, dintre care una sau două vor putea fi corecte, dar va exista şi posibilitatea ca toate variantele să fie incorecte.

Potrivit regulamentului de examen, calificativele probei scrise vor fi acordate în funcţie de numărul de răspunsuri corecte. Astfel, candidaţii vor trebui să obţină cel puţin 31 de răspunsuri corecte pentru a fi admişi (adică cel puţin calificativul „satisfăcător”). Practic, calificativul obţinut la proba scrisă va reprezenta calificativul final al examenului.

După ce rezultatele examenului vor fi validate de către INPPA, absolvenţii vor primi adeverinţe ce atestă promovarea acestuia. Apoi, în maximum un an de la validarea rezultatelor, absolvenţii vor primi certificatele ce atestă formarea profesională iniţială în profesia de avocat.

sursa:avocatnet.ro

(C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Moarte șocantă la Maternitatea Sibiu: DSP a aplicat amenzi după decesul unei tinere de 33 de ani în urma unui avort

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Moarte șocantă la Maternitatea Sibiu: O femeie de 33 de ani și-a pierdut viața în urma unui avort, iar DSP a aplicat amenzi personalului medical pentru nereguli grave Tragedie la Sibiu! O femeie de doar 33 de ani a murit luna trecută, după ce a suferit complicații grave în urma unui avort la Maternitatea Spitalului […]

Citește mai mult

Actualitate

Românii cumpără mai puține mașini: Scădere de aproape 9% pe piața auto în primele opt luni din 2025

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Românii cumpără tot mai puține mașini: Piața auto a înregistrat o scădere de aproape 9% în primele opt luni din 2025, pe fondul incertitudinilor economice și al creditării dificile Piața auto din România traversează o perioadă paradoxală; pe de o parte, primele opt luni ale anului 2025 arată un declin de aproape 9% la înmatriculările […]

Citește mai mult

Actualitate

4-5 septembrie 2025 | COD GALBEN de CANICULĂ în Alba și alte județe: Temperaturi de până la 36 de grade

Ioana Oprean

Publicat

în

4-5 septembrie 2025 | COD GALBEN de CANICULĂ în Alba și alte județe Județul Alba va fi, joi, 4 septembrie 2025, și vineri, 5 septembrie 2025, sub incidența unei atenționări meteo Cod galben de caniculă, între orele 12.00 și 21.00.  Citește și: Când va cădea prima zăpadă din 2025 în România: Localitatea în care va […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea