Ştirea zilei

A MURIT „Guru din Apuseni”: De ce infecție suferea Adi de la Brad

Ioana Oprean

Publicat

în

A MURIT „Guru din Apuseni”: De ce infecție suferea Adi de la Brad

„Guru din Apuseni”, pe numele lui adevărat Vasile Ardelean Fărcaş, a ajuns la spital în urmă cu câteva zile, după ce a început să se simtă rău.

Medicii au descoperit că acesta avea o infecţie gravă la plămâni, dar şi ocluzie intestinală, potrivit Antena 3. Ieri, a suferit o hemoragie digestivă și a fost intubat, la spitalul din Deva, iar în această dimineaţă bărbatul a intrat în stop cardio-respirator. Medicii nu l-au mai putut salva.

„Am mii de copii, am depășit cifra de 500 în Turcia”

În luna iunie, acesta făcea declarații halucinante.

„Centrul a început în 1997 şi de atunci am muncit până acum să facem această comunitate. Mă bucur că există centrul şi comunitatea care nu vor fi părăsite şi distruse cum vor alții. Este foarte greu să construiești o comunitate când lucrezi cu oamenii. Nu poţi să îi mulțumești pe toţi. Fiecare vine din societate cu planurile lui. Noi avem o disciplină care trebuie respectată, dacă nu, te retragi şi îţi vezi de viaţa ta”, a spus ”gurul” din Apuseni, la Antena 3.

Întrebat de unde are bani să susțină acest centru, bărbatul a răspuns senin: „Din căciulă!”.

Referitor la acuzaţiile care i se aduceau, Vasile Ardelean Fărcaș declara atunc: „Eu nu am obligat pe nimeni niciodată să lucreze ce vreau eu pentru că organizarea se face de toţi cei din comunitate. Am fost acuzat pe nedrept. Nu am violat pe nimeni niciodată. Dar când vrei să te răzbuni pe cineva, nu mai judeci ceea ce faci. Dacă eu, ca bărbat, am respect faţă de femei, le respect din toate punctele de vedere, femeia îşi dă seama că e iubită şi respectată.

Am copii cu mai multe femei cu acceptul lor. Știu că nu e normal creștinește. E imoral, dar legal, nu am făcut nimic ilegal. Sunt copiii mei după numele meu. Eu am donat spermă în mai multe locuri în lume. Am mii de copii, am depășit cifra de 500 în Turcia. Am donat patru butoiașe, pot să fie cam șapte-opt mii de copii. (…) În România îi am pe cei pe care îi am acasă. Nu mai știu câți sunt. Trebuie să-i număr. Cred că vreo 7-8 copii”.

Referitor la perioada în care a fost reţinut, Gurul din Apuseni mai spunea atunci: „Am găsit oameni minunați la izolator, pentru că nu pot să îi spun închisoare, unde mă bucur că am ajuns. Am trecut printr-o experiență prin care trebuia să trec să văd ce influențe negative mai pot să fie asupra mea. În ultimii 12 ani asupra mea se lucrează cu lucruri, cu unde electromagnetice pentru a-mi distruge creierul şi mintea.

Eu nu mă tem pentru că am ajuns să-l iubesc pe Dumnezeu. Am învins moartea. Nu e o putere e o stăpânire de sine, să poţi să-ți observi reparația în momentul acela când corpul se blochează şi creierul emite undele electromagnetice care formează din nou circuit energetic în corp. Dacă nu ești fricos, dacă ai partea aia a iubirii, revii înapoi, nu-ți trebuie nici o magie”, a și-a continuat afirmațiile ”Adi de la Brad” la ”Sinteza zilei”.

Ce acuzații i se aduceau

Reamintim că poliţiştii au stabilit că autoproclamatul lider spiritual al comunităţii, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a pus bazele unei comunități în care locuiesc diferite persoane, sub pretextul că slujesc „emancipării spirituale”. Bărbatul era bănuit că ar fi comis, în mod repetat, fapte de hărțuire sexuală și de viol. Totodată, acesta ar fi împiedicat accesul la învățământul general obligatoriu al minorilor care trăiesc în cadrul comunității, aceștia nefiind înscriși la nici una dintre unitățile de învățământ ale statului roman.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A1 în Alba: Impact între un camion și un autoturism pe sensul de mers Orăștie-Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A1 în Alba: Impact între un camion și un autoturism pe sensul de mers Orăștie-Sebeș Un accident rutier s-a produs duminică, 1 februarie 2026, la prânz, pe Autostrada A1 Orăștie-Sebeș. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea masurilor specifice si prim ajutor medical la un accident rutier produs pe autostrada A1, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 1 februarie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 1 februarie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 1 februarie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | XEO Academy, echipa de robotică a Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, calificată la etapa națională „FIRST LEGO League Challenge” 2026: Lista laureaților „regionalei” din Cetatea Marii Uniri

Lucian Dărămuș

Publicat

în

XEO Academy, echipa de robotică a Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, calificată la etapa națională „FIRST LEGO League Challenge” 2026: Lista laureaților „regionalei” din Cetatea Marii Uniri XEO Academy, echipa de robotică a Colegiului Național „HCC” Alba Iulia, s-a calificat la etapa națională „FIRST LEGO League Challenge” 2026, în urma „regionalei” desfășurate sâmbătă, 31 ianuarie […]

Citește mai mult