Curier Județean

A MURIT copilul de 7 ani, din Alba, aflat în comă după ce s-a înecat la complexul acvatic din Deva

Ioana Oprean

Publicat

în

Copilul în vârstă de 7 ani, din Alba, aflat în comă după ce s-a înecat, în a doua zi de Crăcoin, la complexul acvatic din Deva, a murit la Clinica Bega din Timişoara. Medicii au declarat că acesta s-a stins din viață la secţia de Terapie Intensivă a clinicii, unde era internat. Ei au precizat că de la incident starea lui nu s-a îmbunătăţit şi că a stat prea mult sub apă, fără oxigen.

Reamintim că băiatul a ajuns în comă profundă după ce a intrat în bazinul adânc de 1,6 metri de la ştrandul acoperit din Deva alături de un adult, însă acesta l-a scăpat din ochi pentru o clipă.

Micuţul nu ştia să înoate, aşa că s-a scufundat repede sub apă. În momentul în care a fost scos din bazin, acesta nu mai respira.

CITEȘTE ȘI: VIDEO/ Un copil de şase ani, din Alba, în comă după ce s-a înecat în bazinul unui complex acvatic din Deva 

Până la sosirea echipajului de la Serviciul de Ambulanţă, manevrele de resuscitare au fost făcute de către angajaţii complexului, ulterior fiind preluate de către medici.

Copilul fusese internat în comă de gradul patru, pe Secţia Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Deva, iar de acolo a fost transportat, cu un elicopter SMURD, la spitalul din Timișoara.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | S-au împlinit 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului din Sebeș: ,,Evocăm începuturile unei instituții care, în pofida dificultăților, a devenit un reper al vieții culturale locale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | S-au împlinit 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului Raional Sebeș: ,,Evocăm începuturile unei instituții care, în pofida dificultăților, a devenit un reper al vieții culturale locale” Astăzi se împlinesc 75 de ani de la aprobarea înființării Muzeului Raional Sebeș. La 21 martie 1951, Serviciul Muzee și Monumente din cadrul Comitetului pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Miere cu arome, produsul inedit adus la Blaj de un apicultor din Suceava, gândit pentru a atrage tinerii: „Mierea a devenit banală, iar piața cere altceva”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Miere cu arome, produsul inedit adus la Blaj de un apicultor din Suceava, gândit pentru a atrage tinerii: „Mierea a devenit banală, iar piața cere altceva” Apicultorul Dumitru Buzilă, din Suceava, prezent la ediția a XVI-a a „Sărbătorii Mierii” 2026, organizată la Blaj, a atras atenția vizitatorilor cu mierea cu arome expusă la târg. Ideea […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național “Lucian Blaga” Sebeș, locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”. Va participa la faza națională

Bogdan Ilea

Publicat

în

Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național “Lucian Blaga” Sebeș, locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”. Va participa la faza națională Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național “Lucian Blaga” Sebeș a obținut locul I la Concursul Interjudețean de Matematică „Gheorghe Lazăr”.  Eleva din clasa a VIII-a urmează să participe la faza națională a […]

Citește mai mult