A fost semnat contractul de finanțare prin Programul Sănătate pentru continuarea lucrărilor la noul corp al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia
A fost semnat contractul de finanțare prin Programul Sănătate pentru continuarea lucrărilor la noul corp al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia
Contractul pentru continuarea lucrărilor la noul corp de spital, cu finanțare prin Programul Sănătate 2021–2027 și cofinanțare de la Consiliul Județean Alba, a fost semnat vineri, 27 martie 2026, de reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și ai Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
Noul corp va găzdui secțiile de oncologie medicală, radioterapie, hematologie, îngrijiri paliative și cardiologie intervențională, iar în partea superioară a clădirii va fi amenajat un heliport pentru transfer rapid al pacienților în situații de urgență.
Proiectul a fost inițial finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, fiind ulterior transferat pe Programul Sănătate 2021–2027. În ultimele luni, necesarul financiar pentru continuarea lucrărilor a fost asigurat de către Consiliul Județean Alba, instituție în subordinea căreia se află spitalul și care asigură și cofinanțarea, respectiv cheltuielile neeligibile ale proiectului.
Documentația pentru schimbarea sursei de finanțare a fost depusă la începutul lunii martie 2026 de către spital și Consiliul Județean Alba, proiectul fiind inițiat și realizat în parteneriat SJU Alba Iulia-CJ Alba. Valoarea totală a finanțării pentru proiectare, execuție și dotare se ridică la aproximativ 55 de milioane de euro. Lucrările au început la începutul anului 2025 și sunt programate să fie finalizate în a doua parte a acestui an.

Lucrările se desfășoară conform graficului, investiția fiind realizată în proporție de peste 60%. Proiectul avansează pe mai multe componente, incluzând structura de rezistență, compartimentări și finisaje interioare, precum și fațadele și montajul elementelor vitrate. În paralel, se desfășoară lucrări ample la instalații electrice, de securitate și automatizare, dar și la instalații termice, sanitare, de ventilație și gaze medicale.
Noul corp de spitalizare, cu o capacitate de 90 de paturi și o suprafață de 8.076 mp, va fi conectat la clădirile existente și va fi destinat în principal tratării afecțiunilor oncologice și cardiovasculare. Clădirea va include secții specializate, ambulatoriu și heliport, fiind dotată cu echipamente medicale moderne și soluții eficiente energetic, inclusiv tehnologii de management pentru optimizarea consumurilor, contribuind astfel la îmbunătățirea semnificativă a serviciilor medicale.
Radioterapia reprezintă o metodă esențială în tratamentul diferitelor tipuri de cancer, utilizând radiații pentru a distruge celulele canceroase sau pentru a încetini creșterea acestora. Analiza pacienților oncologici aflați în evidența Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a evidențiat necesitatea dezvoltării serviciilor medicale în specialitățile oncologie și hematologie, precum și extinderea serviciului de radioterapie în cadrul unității.
Cardiologia intervențională implică proceduri minim invazive pentru tratamentul bolilor cardiovasculare, precum angioplastia coronariană cu sau fără implant de stent și arteriografia periferică. Această secție permite diagnosticul și tratamentul rapid al pacienților cu urgențe cardiace, inclusiv infarct miocardic acut, unde timpul de intervenție este decisiv. Înființarea secției va permite gestionarea mai multor patologii (coronariene acute și cronice, arteriale periferice, tulburări de conducere intracardiacă) în cadrul spitalului, reducând semnificativ necesitatea transferului pacienților către alte centre.
foto – lucrări la corpul nou al spitalului din Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Lucrările la noul pod peste Arieș de la Câmpeni, tot mai aproape de finalizare: A fost turnat și al doilea strat de asfalt
Lucrările la noul pod peste Arieș de la Câmpeni, tot mai aproape de finalizare: A fost turnat și al doilea strat de asfalt Lucrările la noul pod peste Arieș de la Câmpeni sunt tot mai aproape de finalizare, a anunțat, vineri, 27 martie 2026 primarul Cristian Dan Pașca. „Așa cum am promis, am reușit să […]
FOTO | Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată și la etapa națională a Olimpiadei de Limba Engleză 2026
Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată și la etapa națională a Olimpiadei de Limba Engleză 2026 Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, parcurge o primăvară strălucitoare. Ea s-a calificat și la etapa națională a Olimpiadei de Limba Engleză 2026. Citește și: FOTO | Andra Bunea, elevă a Colegiului […]
Peste 350 de elevi din întreaga țară vin la Alba Iulia la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 pentru ciclul liceal
Peste 350 de elevi din întreaga țară vin la Alba Iulia la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 pentru ciclul liceal Olimpiada națională de matematică, ediţia LXXVI, clasele IX-XII, se va desfășura la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, în perioada 30 martie-3 aprilie 2026. 357 de elevi de liceu din […]
