A fost lansată cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din 2025, cu dobânzi de până la 7,90%
A fost lansată cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din 2025, cu dobânzi de până la 7,90%
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie 2025, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune.
Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 7%, 7,50%, respectiv, 7,90%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.
Citește și: De vineri, 4 iulie 2025, donatorii de sânge pot cumpăra titluri de stat Fidelis şi în euro, nu doar în lei, ca până acum

Când și unde pot fi cumpărate titlurile de stat
- Între 7 iulie – 30 iulie 2025, prin platforma Ghișeul.ro;
- Între 7 iulie – 31 iulie 2025 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;
- Între 7 iulie – 1 august 2025 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
- Între 7 iulie – 31 iulie 2025 în mediul urban și 7 iulie – 30 iulie 2025 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.
Informații detaliate despre modalitățile de investiții în TEZAUR, accesați pagina:
https://mfinante.gov.ro/web/trezor/tezaur-online
Avantajele investiției în Programul TEZAUR
Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală și se plătește la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate pe website MF la secțiunea Titluri de stat și pe website C.N. Poșta Română S.A.
Reamintim că începând cu luna martie a.c., Ministerul Finanțelor a lansat prima ediție în care cetățenii români care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziționa online titluri de stat, la doar un click distanță.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice: Metodologia-cadru, în consultare publică
Gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice: Metodologia-cadru, în consultare publică Ministerul Educației a lansat în consultare publică, luni, 16 martie 2026 Metodologia-cadru privind elaborarea și gestionarea portofoliului profesional al cadrului didactic. Scopul documentului este de a reglementa cadrul unitar privind structura, elaborarea, actualizarea și gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice. Portofoliul profesional conține informații precum: […]
FOTO | Șofer vitezoman prins cu 280 km/h pe Autostrada A3. Dreptul de a conduce i-a fost suspendat și a primit două amenzi
Șofer vitezoman prins cu 280 km/h pe Autostrada A3. Dreptul de a conduce i-a fost suspendat și a primit două amenzi Un șofer care circula cu 280 de kilometri pe oră pe Autostrada A3, în timpul nopții, a fost depistat de polițiști și sancționat drastic, ieri, 15 martie 2026. Pe lângă amenda pentru viteza excesivă […]
Iranul, amenințare directă la adresa României: „Dacă pune la dispoziție bazele pentru Statele Unite, va echivala cu participarea la o agresiune militară”
Iranul, amenințare directă la adresa României: „Dacă pune la dispoziție bazele pentru Statele Unite, va echivala cu participarea la o agresiune militară” Esmaeil Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, a transmis un mesaj cu ton amenințător la adresa României. Declarația vine în contextul în care, în ultimele 24 de ore, patru […]