Actualitate

A fost eliminată gratuitatea studenților la călătoriile cu trenul. Care sunt categoriile care beneficiază de reducere cu 50%

Ioana Oprean

Publicat

în

A fost publicată în Monitorul Oficial hotărârea prin care se revine la tariful redus la 50% și se elimină gratuitatea studenților la călătoria cu trenurile, astfel, începând cu data de 25 martie 2021, a început aplicarea noii hotărâri.

În Hotărârea Guvernului nr. 341/2021, publicată joi în Monitorul Oficial și care se aplică de la data publicării, este prevăzută modificarea reglementărilor de lucru utilizate la casele de bilete și în tren pentru acordarea reducerii de 50% pentru transportul pe calea ferată a studenților. Modificarea reglementărilor este necesară după ce, odată cu apariția OUG 8/2021, în februarie, a fost eliminată gratuitatea de care beneficiau studenții la transportul pe calea ferată.

În hotărârea publicată în Monitorul Oficial scrie că studenții vor beneficia de “tarif redus cu 50% la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanţă sau rutele călătoriilor”. Era nevoie de această hotărâre ca să se operaționalizeze efectiv modificarea dată prin ordonanță.

Asta înseamnă că operatorii de transporturi feroviare trebuie să elibereze studenţilor legitimații de călătorie cu tarif redus cu 50% (50% din tariful de transport și 50% din tariful de rezervare) și abonamente lunare cu număr nelimitat de călătorii cu reducere de 50% la transportul la clasa a II-a cu trenurile regio și interregio.

Hotărârea stabilește și cine poate beneficia de reducerile la călătoriile pe calea ferată. Este vorba, mai exact, despre studenţii români sau străini cu vârsta de până la 26 de ani.

Pe de altă parte, studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

Astfel, odată cu intrarea în vigoare a acestei hotărâri, există două categorii de studenți ce beneficiază de facilități la transportul pe calea ferată:

  • studenții beneficiari de tarif redus cu 50%;
  • studenții orfani sau care sunt proveniți de la casele de copii beneficiari de gratuitate.

Biletele sau abonamentele cu preț redus se pot cumpăra de la casele de bilete ale operatorilor de transport şi de la personalul de tren, în baza legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport vizată pentru anul universitar în curs, care trebuie să conţină obligatoriu fotografia posesorului şi codul numeric personal, respectiv seria şi numărul paşaportului (în cazul studenților străini).

Studenții orfani sau cei proveniți din casele de copii trebuie să prezinte în plus și o adeverință care atestă dreptul la gratuitate, ce le este eliberată pentru fiecare an universitar în parte de către universitatea la care sunt studenți.

Atunci când se verifică biletele sau abonamentele în tren, studenții trebuie să arate atât biletul cumpărat, cât și legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport vizată pentru anul universitar în curs.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Absența luminii reduce agresiunea dintre speciile rezidente: Descoperire senzațională a unei echipe din care fac parte și cercetători români

Ioana Oprean

Publicat

în

Absența luminii reduce agresiunea dintre speciile rezidente: Descoperire senzațională a unei echipe din care fac parte și cercetători români În adâncurile unei peșteri sulfuroase, sculptată de râul Sarantaporos la granița dintre Albania și Grecia, o echipă internațională de cercetători a dezvăluit o structură naturală fără precedent. Este vorba despre o rețea de pânze de păianjen […]

Citește mai mult

Actualitate

Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” 2026: Ce proiecte au prioritate la finanțare

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „Anghel Saligny” 2026: Ce proiecte au prioritate la finanțare La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, 14 ianuarie 2026, un act normativ prin care se prioritizează solicitările de transfer pentru Programul național de investiții „Anghel Saligny”, pentru anul 2026. „Aceste măsuri au ca obiectiv stabilirea unor criterii transparente și echitabile […]

Citește mai mult

Actualitate

Titularizare 2026: Proba scrisă, în 21 iulie. Calendar înscrieri, examen scris și comunicare rezultate

Ioana Oprean

Publicat

în

Titularizare 2026: Proba scrisă, în 21 iulie. Calendar înscrieri, examen scris și comunicare rezultate Ministrul Educației a aprobat spre sfârșitul anului 2025 calendarul examenului de Titularizare 2026. Potrivit acestuia, profesorii care își doresc un post pe perioadă nedeterminată în învățământul preuniversitar se pot înscrie în perioada 6–18 mai. Pentru a deveni titulari, candidații trebuie să […]

Citește mai mult