Actualitate

A fost CONFIRMAT primul caz de COVID-19 şi GRIPĂ, detectate simultan la aceeaşi pacient. Medic: ”Nimeni nu este pregătit de o „epidemie sinergică”

Ioana Oprean

Publicat

în

A fost confirmat primul caz de COVID-19 şi gripă, detectate simultan la aceeaşi persoană, în Mexic, fapt care începe să îngrijoreze comunitatea medicală deoarece convergenţa celor două boli ar putea pune o şi mai mare presiune asupra sistemului sanitar din această ţară, relatează EFE.

„Mai mult decât convergenţa celor două boli la aceeaşi persoană, un lucru mai puţin obişnuit, trebuie să ne preocupe juxtapunerea epidemiei cu sezonul de gripă, fapt ce ar putea duce la o saturaţie a spitalelor”, a scris luni pe Twitter, Alejandro Macias, responsabil cu gestionarea epidemiei de gripă din 2009.

Duminică, guvernul mexican a confirmat prima infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2 şi cu gripa sezonieră la aceeaşi persoană, potrivit lui Jose Luis Alomia, director general de epidemiologie din cadrul Ministerului Sănătăţii.

„A fost raportat în Mexic primul caz privind prezenţa simultană a celor două virusuri, atât a virusului SARS-CoV-2, agentul patogen care provoacă boala COVID-19, precum şi a virusului AH1N1, care declanşează gripa”, a precizat el.

Cazul a fost detectat la o femeie de 54 de ani cu antecedente de obezitate, suferind de o boală autoimună şi care a avut cancer şi o afecţiune pulmonară cronică.

El a precizat că pacienta a fost spitalizată şi că evoluţia ei este bună. Responsabilul medical a explicat că pacienta a început să prezinte simptome la sfârşitul lunii septembrie, fapt ce a determinat spitalizarea ei la Institutul Naţional de Ştiinţe Medicale şi Nutriţie Salvador Zubirán.

După mai multe săptămâni de spitalizare, femeia a fost externată pentru perioada 5-6 octombrie, dar a fost din nou internată după ce a prezentat febră ridicată. La cea de-a doua spitalizare i-a fost detectat şi virusul gripal AH1N1.

Într-un interviu acordat EFE, medicul Macias avertizase săptămâna trecută despre pericolul ca cele două boli să acţioneze simultan şi care va genera „o presiune spitalicească extraordinară””. Nimeni nu este pregătit de o „epidemie sinergică”, a spus el referitor la convergenţa a două epidemii sau focare de boală în rândul populaţiei.

Până duminică, Mexicul a înregistrat în total 83.781 de decese şi 817.503 cazuri de COVID-19.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor” Radu Georgescu a explicat din nou de ce scăderea consumului nu este un motiv de bucurie în rândul românilor. Acesta face o nouă comparație cu grecia care nici după mai bine de 15 […]

Citește mai mult

Actualitate

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]

Citește mai mult

Actualitate

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare

Ioana Oprean

Publicat

în

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]

Citește mai mult