Ştirea zilei

A condus fără permis în timp ce trebuia să fie în CARANTINĂ și a lovit două mașini parcate: Cum s-a încheiat aventura tânărului din Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Un accident rutier cu pagube materiale a avut loc marți, 26 ianuarie, în jurul orei 23,45, pe strada Principală din localitatea Tiur.

Un tânăr din Blaj, aflat în carantină, a condus un autoturism fără a avea permis și a provocat un accident soldat cu pagube materiale. S-a ales cu dosar penal și cu amendă de 1.000 de lei.

La data de 26 ianuarie 2021, în jurul orei 23,45, polițiștii din Blaj au intervenit pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Principală din localitatea Tiur.

Un tânăr de 27 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate pe marginea carosabilului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Totodată, au constatat că atât conducătorul auto cât și tânăra de 17 ani, care era pasageră în autoturismul condus de acesta, ar fi trebuit să se afle în carantină, la domiciliu, ca urmare a faptului că la data de 23 ianuarie s-au întors din Italia.

Tânărului i-a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis și i-a fost aplicată o sancțiune contravenționale, în valoare de 1.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, iar față de minora care îl însoțea a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 500 de lei, în baza aceluiași act normativ.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL

Ioana Oprean

Publicat

în

Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE | Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident MORTAL la Rimetea: Motociclist DECEDAT după ce i s-ar fi făcut rău în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT […]

Citește mai mult