Tichete Rabla Plus 2025: Valoarea tichetelor ar putea fi majorată, după ce vânzările la mașinile electrice au scăzut cu 70% în luna august 2024
Tichete Rabla Plus 2025: Valoarea tichetelor ar putea fi majorată, după ce vânzările la mașinile electrice au scăzut cu 70% în luna august 2024
Reducerea tichetelor acordate în cadrul programului Rabla Plus, a dus la scăderea vânzărilor mașinilor electrice cu până la 70% în luna august față de ultima lună de vară din 2023. În acest context, Ministrul mediului, Mircea Fechet, a declarat faptul că, pentru anul 2025, se ia în calcul majorarea valorii tichetelor.
Citește și: Vânzările autovehiculului Dacia Spring s-au prăbușit în acest an: Reducerea primei Rabla Plus, motivul principal
În momentul de față valoarea voucherului Rabla Plus este de aproximativ 5.000 de euro, după ce acest tichet a fost redus la jumătate, la finalul anului 2023. „Decizia de a diminua cuantumul tichetului pentru Rabla Plus este o decizie care aparține Ministerului Finanțelor Publice. Noi am propus încă de atunci o valoare superioară pragului pe care îl avem astăzi, respectiv de 5.000 euro”, a spus Mircea Fechet.
„După ce vom trage linie la sfârșitul anului și vom vedea în ce măsură diminuarea acestui voucher a afectat vânzarea de mașini electrice în România, sunt convins că pentru anul 2025 acest prag va fi ajustat în consecință”, a adăugat Mircea Fechet.
Reacția ministrului mediului vine după ce în luna august s-au vândut cu 70% mai puține mașini electrice decât în ultima lună de vară din 2023. În plus, vânzările de mașini electrice între ianuarie și august 2024 au scăzut cu 35% față de același interval din 2023.
Scăderea valorii tichetului Rabla a determinat cumpărătorii să renunțe la achiziția de mașini cu propulsie exclusiv electrică. Asta în condițiile în care mașina electrică cea mai vândută era Dacia Spring, care avea, anterior, un preț, de circa 11.000 de euro, cu tot cu Rabla Plus.
Prețul acestui model Dacia a fost scăzut simțitor pentru a contracara reducerea tichetului, însă versiunea care acum poate fi cumpărată cu aproximativ 12.000 de euro are un nivel neatractiv de dotări.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Autorizația pentru construirea celui mai lung tunel de pe autostrada A1, Sibiu-Pitești, emisă: Va fi format din două galerii cu câte două benzi de circulație pe sens
Autorizația pentru construirea celui mai lung tunel de pe autostrada A1, Sibiu-Pitești, emisă: Va fi format din două galerii cu câte două benzi de circulație pe sens Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, a anunțat recent, faptul că, a fost emisă autorizația de construire pentru tunelul Poiana, cel mai lung tunel de pe autostrada A1, Sibiu-Pitești. Autostrada […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum o zi
VIDEO: Minune de Bobotează. În fiecare an, apele râului Iordan, în care a fost botezat Iisus Hristos, își schimbă cursul
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
MESAJE de SFANTUL IOAN 2025. Urări, sms-uri şi felicitări de „La mulţi ani” pentru cei care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ioan Botezătorul în 7 ianuarie 2025. Aproape două milioane de români își serbează onomastica
-
Ştirea zileiacum 4 zile
Vine popa cu botezul! Câștig spiritual sau cheltuială materială?
-
Opinii - Comentariiacum o zi
5 ianuarie, Ajunul Bobotezei, zi de post negru: Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care se alungă spiritele rele