Duminică, 17 decembrie: Gala colindului tradițional din județul Alba – concert extraordinar cu unele dintre cele mai apreciate cete tradiționale de colindători din Alba și din România, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia
Gala colindului tradițional din județul Alba – concert extraordinar cu unele dintre cele mai apreciate cete tradiționale de colindători din Alba și din România, va avea loc duminică, 17 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.
Centrul de Cultură „Augustin Bena”, instituție din subordinea Consiliului Județean Alba, organizează duminică, 17 decembrie 2023, concertul tradițional de colinde „Gala colindului tradițional din județul Alba”. Evenimentul va avea loc, începând cu ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia și reunește interpreți îndrăgiți de folclor și o parte dintre cele mai apreciate cete tradiționale de colindători din Alba și din România.
Într-un concept artistic aparte, concertul va cuprinde momente susținute de Corul de Copii „Theotokos” și Pr. Nicolae-Călin Bulac, Bogdan Toma și Grupul de colindători din Ținutul Pădurenilor, Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița și Nicolae Plută, Adina Hada și Miruna Medrea, Anuța Iuga, Lucian Madiar și Colindătorii din Bârsana, Ilie Medrea și Grupul vocal tradițional din Cunța, Leontina Fărcaș și Grupul vocal tradițional ,,Muguri de Tezaur”, Mihaela și Ciprian Istrate și Grupul Instrumental „Ceterașii de pe Câmpie”, Cornel Borza, Grupul tradițional ,,Datina” din Aleșd și Dubașii din Hotar, Cristian Pomohaci, Teodora Zărnescu Craiu și Grupul tradițional de colindători din Alba Iulia, Grupul vocal tradițional ,,Fetele de pe Târnave”: Ina Todoran, Adina Popa, Alexandra Băcilă, Denisa Balu și Iulia Șchiau.
Acompaniamentul muzical va fi asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric al Județului Alba, dirijor Alexandru Pal.
„Gala colindului tradițional din județul Alba este un concert extraordinar de colinde românești, pe care îl oferim cu drag, în preajma Sfintei Sărbători a Crăciunului, tuturor celor care iubesc tradițiile și folclorul. Conceptul artistic este unul total aparte, prin scoaterea în evidență a trăsăturilor tradiționale ale colindelor și obiceiului colindatului, și prezentarea scenică a acestora alături de o formație instrumentală, care abordează colindul la nivel academic, potențând frumusețea genului și respectând caracteristicile sale”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.
Concertul tradițional de colinde „Gala colindului tradițional din județul Alba” va fi prezentat de îndrăgita realizatoare TV Iuliana Tudor.
Accesul la concert se face pe bază de bilete (preț 30 de lei), care pot fi achiziționate de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | VIDEO. Șase posibile incidente electorale: 2 dosare penale și 2 sancțiuni contravenționale
Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | VIDEO. Șase posibile incidente electorale: 2 dosare penale și 2 sancțiuni contravenționale Conform datelor centralizate la nivelul Centrului Județean de Conducere Integrată Alba, până la această oră, în județul Alba au fost sesizate 6 posibile incidente electorale, iar în urma verificărilor efectuate de către polițiști au fost aplicate două […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis