FOTO-VIDEO: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 3-2 (1-2), într-un amical spectaculos! Gazdele, a 3-a victorie, studenții – continuă căutările
Interesant joc de verificare pe “Arena Cugir”, Metalurgistul Cugir – CS Universitatea Alba Iulia, scor 3-2 (1-2), cu gazdele care au repurtat a 3-a victorie consecutivă, după ce au remontat de la 0-2, în vreme ce studenții continuă căutările în privința lotului (mulți jucători din actul secund, în probe, printre care un englez, un irlandez și un polonez).
Nou-venitul Răzvan Pîntea (22 de ani, împrumutat de la Ceahlăul Piatra Neamț) a făcut faza deschiderii scorului, pentru finalizarea lui Vasinc (13). Studenții au majorat avantajul în minutul 31, când Vasinc i-a întors serviciul lui Pîntea, ultimul marcând plasat, pentru ca peste 3 minute Udrea să transforme un penalty (faultat Șaucă de Kouadio). După pauză, pe fondul numeroaselor modificări din cele două tabere, jocul a scăzut în spectaculozitate, iar Metalurgistul a reușind să egaleze prin Dohotariu (60, la un corner).
La faza următoare, Bruno Vienescu a schimbat liniile, s-a observat imediat un decalaj valoric, iar în minutul 85 M. Domșa a înscris după pasa lui Șaucă, consemnându-se al doilea insucces în această săptămână pentru studenți. Atacantul cugirean s-a accidentat însă la genunchi, iar luni va efectua un examen RMN.
Pe de altă parte, a revenit, după o lungă indisponibilitate, Alexandru Kiraly, la primul meci din 2023, debut în “roșu-albastru” în ultimele 10 minute.
Miercuri, 2 august, cele două divizionare terțe joacă în Cupa României, Metalurgistul în deplasare cu FC Avrg, iar CSU la Galtiu cu CSM Unirea Alba Iulia.
Metalurgistul: Csapo – Androne, Vlădia, Vl. Popa (împrumutat un sezon de la Hermannstadt), Vitinha – Șaucă, Udrea, Bura, Stănilă (din Sebeș, CFR Cluj, fost și la CSM Unirea Alba Iulia în pregătire) – Cocan, Cîrloanță; după pauză au intrat Perjeriu, S. Itu, Dohotariu, Tăban, Selagea, G. Hăprianu, M. Domșa, P. Păcurar, Al. Kiraly. Nu au jucat Herlea, M. Neagu, Șuteu și Da Silva (ultimul, probleme personale)
CSU Alba Iulia: Gal – Kilyen, R. Popa, Kouadio, Bucurică – Gilyen, Al. Giurgiu, C. Anghel, Pîntea – Bidulescu, Vasinc; au mai intrat D. Maier, D. Cunțan (revenit), D. Trifu, Colcigeanu (CSA Steaua), K. Bednarek (polonez), A. Duma (CFR Cluj), Todea (CFR Cluj), Todoran, D. Cîmpean (ex-Spicul Daia), Oyanda (englez); absenți Cărăbineanu, Fofana, Sicoe (LPS Deva)
“Suntem în perioada de pregătire, cu două antrenamente pe zi, nu m-a interesat rezultatul, tocmai de aceea am împărțit lotul în două. Încă mai căutăm jucători, un junior și un mijlocaș central. În Cupa României ne propunem victoria”, a spus Lucian Itu.
“Sunt mulțumit de joc, suntem în plină pregătire. Lotul încă nu e conturat, încă testăm jucători. Ne propunem în Cupa României să trecem mai departe. Imaginea clubului, seriozitatea, modul cum au comunicat cu mine m-au determinat să accept propunerea. Am vrut să fac parte dintr-un proiect serios, care poate crește, să pun umărul”, a precizat Bruno Vienescu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Campionatul Național TSI de karate, eveniment tradițional în Cetatea Marii Uniri | Rezultatele înregstrate de CSM Unirea Alba Iulia și ACS Karate Forever Alba Iulia
Campionatul Național TSI de karate, eveniment tradițional în Cetatea Marii Uniri | Rezultatele înregstrate de CSM Unirea Alba Iulia și ACS Karate Forever Alba Iulia Campionatul Național TSI de karate, eveniment traditional în Cetatea Marii Uniri, s-a desfășurat în Sala de Sport a Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, sub patronajul lui […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act