VIDEO| Alunecările de teren de pe autostrada A10 Sebeș – Turda, poveste fără sfârșit: Risc pentru o nouă surpare la Alba Iulia Nord
Alunecările de teren de pe autostrada A10 Sebeș – Turda, poveste fără sfârșit: Risc pentru o nouă surpare la Alba Iulia Nord
Dealul de la Pârâul Iovului le dă, în continuare, multe bătăi de cap atât antreprenoruui, cât și CNAIR. Încă din timpul construcției autostrăzii Sebeș – Turda, în zona Alba Iulia Nord, au fost mai multe alunecări de teren.
Citește și: O nouă fisură pe autostrada A10 Sebeș-Turda, la Alba Iulia Nord: Ce spune CNAIR
În urmă cu mai bine de trei luni, a apărut o alunecare de teren în rambleu, atât terasamentul cât și asfaltul s-a fisurat, urmare a unei expertize tehnice constructorul fiind nevoit să refacă integral terasamentul, începând de la stratul de beton de bază, gabioane, piatră, strat de bază, BSC și straturile de asfalt.
Citește și: VIDEO| A10 Sebeș-Turda, autostrada meșterului Manole: O nouă fisură în asfalt și în taluz în zona Alba Iulia Nord
Când se apropia de finalizare lucrarea a apărut o nouă alunecare la circa 50 de metri pe același sens, pe direcția de mers Sebeș – Turda. Potrivit declarațiilor făcute pentru ziarulunirea.ro ale purtătorului de cuvant al CNAIR, Alin Șerbănescu, probabil va trebui realizată o nouă expertiză în cazul celei de-a doua alunecări pentru a se identifica o soluție tehnică de stabilizare a dealului, implicit al terasamentului. Evident, vor fi prelungite și restricțiile de trafic.
Povestea alunecărilor de teren din dealul de la Pârâul Iovului s-ar putea să nu se termine aici. În zonă există o porțiune cu un risc major de alunecare, chiar înainte cu circa 70-80 de metri de prima, pe același sens de mers, Sebeș – Turda. Așa cum se poate observa din filmarea realizată de ziarulunirea.ro, terasamentul prezintă o fisură mare în rambleu, asfaltul a fost fisurat, chiar dacă între timp a fost frezat de către constructor, în debleu la sistemul de scurgere al apelor există altă fisură și, ce apare foarte evident în debleu, toată fâșia de deasupra este extrem de verde.
Citește și: VIDEO| Care sunt cauzele alunecări de pe autostrada A10 Sebeș-Turda, de la Alba Iulia Nord si ce solutii propune constructorul
Desigur, iarba verde nu credem că a apărut pentru că ar fi udat cineva sau ar fi aruncat îngrășământ. Cel mai probabil zona prezintă o umiditate ridicată fie din cauză că ar fi un izvor mic, fie pentru că nu există un sistem eficient de scurgere și drenaj a apelor.
Pe termen lung, această zonă ar putea crea probleme chiar mai mari decât primele două alunecări. Firesc ar fi fost ca în timpul construcției să se identifice soluții mai eficiente de curgere și/sau drenare a apelor întrucât sunt semne evidente că în dealul argilos există infiltrații ale apei. În această a treia zonă majoră de risc, umiditatea este evidentă, apa vine din debleu și e posibil ca în viitor să fie nevoie de o intervenție și pe calea 2, adică sensul de mers Turda – Sebeș.
Momentan toate aceste construcții se află în perioada de garanție care se prelungește de drept cu perioada de remediere a defectelor calitative constatate, toate cheltuielile de reparații făcându-se pe cheltuiala antreprenorului Pizzarotti.
Sperăm că alunecările de teren de la Alba Iulia Nord, de pe autostrada A10 Sebeș – Turda, să nu devină o poveste… fără sfârșit.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 26 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii