Daniel Zdrânc, propunerea PSD Alba pentru a candida la președinția Consiliului Județean. Conducere nouă și la PSD Sebeș
Daniel Zdrânc, propunerea PSD Alba pentru a candida la președinția Consiliului Județean. Conducere nouă și la PSD Sebeș
În Ședința Consiliului Politic Județean Alba al PSD, desfășurată în cursul după amiezii de sâmbătă, 9 aprilie, social democrații au decis că pentru președinția CJ Alba îl vor arunca în luptă pe Daniel Zdrânc.
Acesta este în prezent vicepreședinte al Autorității Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.
În aceeași ședință purtătorul de cuvânt al PSD Alba, Radu Cristian a fost ales președinte al organizației municipale Sebeș, iar senatorul Călin Matieș, președinte al organizației municipale Alba Iulia.
„Județul Alba are nevoie de o administrație județeană performantă, cu o viziune clară de dezvoltare pe termen lung dar și capacitatea de a avea rapid rezultate. În cadrul ședinței Comitetului Politic Județean, împreună cu colegii din PSD Alba am stabilit acest traseu politic pe care ne dorim să mergem pentru județul Alba.
Construim o echipă care să muncească în următorii ani, o alternativă credibilă, cu proiecte concrete pentru administrația județeană, un plan de guvernare locală. În acest sens voi folosi întreaga mea experiență locală și națională în administrație, acumulată în ultimii ani.
Le mulțumesc colegilor pentru încredere și înțeleg această responsabilitate de a coordona echipa, ca o oportunitate de a schimba modul în care facem politică și administrație pentru oamenii din Alba. Îi chem alături de noi pe toți cei care vor binele comunității noastre, o administrație performantă și bunăstare pentru conjudețenii noștri!”, a transmis Daniel Zdrânc.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii