Ministrul Educației, apel la părinți să-și testeze copiii pe banii lor: „Îmi cer scuze eu în numele instituțiilor statului care nu au fost capabile să finalizeze licitația”
Ministrul Educației, apel la părinți să-și testeze copiii pe banii lor: „Îmi cer scuze eu în numele instituțiilor statului care nu au fost capabile să finalizeze licitația”
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei care face un apel de responsabilitate către părinți de a-și testa copiii, înainte de a merge la școală.
Potrivit ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, săptămâna trecută rata de pozitivare a testelor a fost mult mai mare față de cea din luna decembrie.
Acest lucru s-a datorat faptului că „responsabilitatea este din ce în ce mai pronunțată” și nu a declanșării valului 5 al pandemiei, aşa cum anunță autoritățile sanitare.
„Dintr-un milion și jumătate de teste, pentru că atât au fost folosite, avem deja 73 de cazuri confirmate inclusiv prin teste PCR, deci aproape la fel de multe dintr-un milion și jumătate câte am avut din 13 milioane acum două săptămâni.
Asta înseamnă că responsabilitatea este din ce în ce mai pronunțată, nu atât cât trebuie, dar este mai bine, de aproape 10 ori mai bine din perspectiva numărului de teste care sunt confirmate de teste PCR”, a spus Sorin Cîmpeanu, potrivit edupedu.ro.
„Da, orice părinte are posibilitatea să facă acest test, sigur că face un lucru bun pentru sănătatea propriului copil și pentru sănătatea comunității școlare în care învață acel copil.
Cerându-mi scuze eu în numele instituțiilor statului care nu au fost capabile să finalizeze licitația, astfel încât să existe teste în școli.
Adresez această rugăminte părinților, cerându-mi scuze în numele celorlalte autorități ale statului care nu au reușit să organizeze licitații în așa fel încât să fie teste în școli”, a mai spus ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu.
Sursa: antena3.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii