FOTO| O elevă de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, premiul I la concursul național „Eroul meu de ieri și de azi”
Eleva caporal Alexandra Ciule, clasa a XI-a, a obținut premiul I la concursul național „Eroul meu de ieri și de azi”, organizat de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor în luna iunie. Eseul Alexandrei, intitulat „Praf de stele pe epoleți”, tratează eroismul străbunicilor și bunicilor săi care au luptat în cel de Al Doilea Război Mondial.
Demersul elevei în redactarea acestui eseu a fost unul destul de dificil dar discuțiile purtate cu rudele sau veteranii de război rămași în viață au fost emoționante. „Mă simțeam foarte norocoasă să aflu aceste povești de viață și să cunosc oameni care au reușit să supraviețuiască luptelor de pe front. Dintr-o dată, eroii nu erau doar niște nume ci și parte din existența mea în marea familie a Armatei României. Suntem uniți cu toții sub același tricolor și purtăm cu mândrie gradele sub forma unor epoleți”, a mărturisit Alexandra.
Alexandra a fost încurajată să scrie acest eseu de către profesorul de istorie Dan Anca. „Totul a pornit de la discuția avută cu Alexandra în care îmi spunea că în familia ei sunt străbunici și bunici care au luptat cu eroism pe fronturile celui de Al Doilea Război Mondial unde armata română a fost prezentă. În consecință am încurajat-o să scrie un eseu despre membrii familiei care s-au acoperit de glorie sub drapelul armatei române, iar rezultatul a fost unul deosebit: o poveste de neuitat și premiul I la acest concurs național”, a spus profesorul Dan Anca.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
În 6 mai, creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul şi Dreptul Iov În 6 mai, creștinii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul şi Dreptul Iov. El a trăit în Avsitida, teritoriu intre Arabia şi Idumeea. Tatăl său se numea Zaret, iar mama sa, Vosora. Persoana lui Iov este una istorică, nu este o legendă sau un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale