Familiile pot primi un ajutor financiar pentru plata serviciilor de bonă. Klaus Iohannis a promulgat marți legea
Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă. Actul normativ are ca obiect stabilirea cadrului legal de acordare, de către autorităţile administraţiei publice locale, a unui ajutor familiilor cu copii de vârstă preşcolară pentru plata serviciilor oferite de bonă.
- Pot beneficia de ajutor pentru plata bonelor cei ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depăşesc 3.500 de lei.
- Acest sprijin financiar se acordă pentru fiecare copil de vârstă preşcolară părintelui, reprezentantului legal la care copilul locuieşte în mod statornic sau persoanei desemnate de părinte pentru întreţinerea copilului pe perioada absenţei părinţilor.
- Pentru venituri nete lunare pe membru de familie de 2.080 de lei cuantumul ajutorului pentru plata bonelor este de 710 lei, între 2.081 şi 2.500 de lei – 550 lei, între 2.501 şi 3.000 de lei – 390 de lei, iar între 3.001 şi 3.500 de lei – 250 de lei.
- La determinarea venitului net lunar se ia în considerare media veniturilor nete realizate de beneficiar în ultimele şase luni anterioare solicitării dreptului la ajutorul financiar.
- Ajutorul financiar se acordă lunar, pentru fiecare copil de vârstă preşcolară
- Acordarea ajutorului financiar se efectuează numai pentru copilul care nu este înscris la creşă/grădiniţă sau pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creşă/grădiniţă ori nu a retras copilul de la creşa/grădiniţă.
Pentru a primi ajutorul financiar, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: beneficiarul să fie cetăţean român, cetăţean al altui stat sau apatrid cu domiciliul în România; să fie angajat cu contract individual de muncă ori în baza unui raport de serviciu, desfăşoară activităţi independente, obţine venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură sau piscicultură ori exercită o funcţie de demnitate publică sau asimilată.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Președintele Klaus Iohannis despre cum s-a ajuns la anularea alegerilor: „Nimeni dintre cei care ne atacă nu o face în mod transparent. Atacurile nu se fac cu semnătură și dragoste din partea estului”
VIDEO | Președintele Klaus Iohannis despre cum s-a ajuns la anularea alegerilor: „Nimeni dintre cei care ne atacă nu o face în mod transparent. Atacurile nu se fac cu semnătură și dragoste din partea estului” Klaus Iohannis, președintele României a afirmat recent într-o declarație de presă că procesul electoral din acest an a fost afectat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum 13 ore
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci