Atenţie, absolvenţi! În termen de 60 de zile de la absolvire, sunteți așteptați să vă înregistrați în evidenţele AJOFM Alba pentru a beneficia de facilitățile puse la dispoziție de instituție
Reamintim absolvenților faptul că, termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele agențiilor pentru ocuparea forţei de muncă pentru a beneficia servicii personalizate în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă.
Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare.
Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţele agenţiilor teritoriale ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt:
- actul de identitate, în original şi copie;
- actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie;
- adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.
Absolvenţii de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, sunt așteptați să se înregistreze în evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă. Potrivit prevederilor Ordinului nr. 3.220/19 februarie 2018 al Ministrului Educaţiei Naționale „cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 31 mai 2019”. Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Din 7 mai, consultațiile medicale în regim ambulatoriu se efectuează în noul spațiu, din incinta SJU Alba Iulia: Cum se fac programări
Din 7 mai, consultațiile medicale în regim ambulatoriu se efectuează în noul spațiu, din incinta SJU Alba Iulia: Cum se fac programări Începând de marți, 7 mai 2024, consultațiile medicale în regim ambulatoriu se efectuează în noul spațiu, proaspăt amenajat, din incinta Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia. Astfel, ambulatoriul de pe strada Mușețelului, nr. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului