Ecaterina Andronescu, la Alba Iulia, despre creșterea veniturilor din Educație: Ministrul Finanțelor s-a angajat că sunt bani
Ecaterina Andronescu a spus că ministrul Finanțelor s-a angajat că o să avem bani pentru creșterea veniturilor alocate Educației, precizând că majorările sunt necesare, dar că efortul financiar e important.
Ecaterina Andronescu a fost întrebată, joi, la Alba Iulia, după ce a participat la o ședință solemnă a Guvernului, de unde vor fi bani pentru creșterea veniturilor alocate Educației, ea precizând că măririle sunt necesare.
”Discuțiile acestea au fost fără îndoială cu ministrul Finanțelor și ministrul Finanțelor s-a angajat că o să avem bani să respectăm angajamentele. Angajamentele acelea sunt și ele eșalonate în timp. Nu se dau toate resursele deodată, însă trebuie să recunosc, suportul financiar e important, efortul financiar e important pentru acest acont. Îmi doresc din tot sufletul în afara acestor resurse financiare care se duc mai repede decât prevede legea 153, spre profesori, îmi doresc să avem un accent mai serios pun pus pe conținutul procesului de învățământ și pe creșterea performanței”, a spus ministrul Educației.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii