FOTO: Finala concursului Maître d’Hotel – Trofeul „Marian Bugan” 2018. Câștigătorii celei de-a XVI-a ediții
În perioada 7 – 8 octombrie 2018, Castelul Bethlen-Haller a găzduit finala celei de-a XVI-a ediții a concursului Maître d’Hotel – Trofeul „Marian Bugan”. Competiția este dedicată profesioniștilor din domeniul HoReCa din toată țara, care își demonstrează măiestria abilităților în bucătărie în cadrul unor probe atent jurizate.
Compania Jidvei, în calitate de sponsor oficial al acestei ediții, a sprijinit Asociația Națională a Maître d’Hotel (ANMH) în organizarea și asigurarea celor mai bune condiții de desfășurare a evenimentului.
Cei 19 concurenți, șefi de sală și manageri de restaurante care au reprezentat toate zonele țării, au avut posibilitatea de a-și dovedi capacitățile profesionale în fața unui juriu de specialitate format din 12 membri. Președintele juriului, Sergiu Nedelea, a fost asistat în comisiile de jurizare de Cornelia Toma, Vlad Mureșan, Virgil Mănescu, Liliana Bucătaru, Daniel Zottu, Aurelian Luca, Bogdan Dumitrescu, Mihai Ciucur și Severică Ionel Duru. Evenimentul s-a bucurat de prezența a 30 de reprezentanți ai asociațiilor patronale și profesionale de profil, printre care Mihai Ogrinji, reprezentant al Asociației Jurnaliștilor de Turism, și Daniel Zottu, care a reprezentat Asociația Somelierilor din România.
Complexitatea meseriei de maître d’hotel s-a reflectat și în probele competiției. Concurenții au avut misiunea de a trece de proba teoretică, proba de decantare și de proba practică. La finalul acestui veritabil maraton al cunoștințelor teoretice și practice, clasamentul final decis de juriu a fost următorul:
- Câștigătorul Marelui Trofeu „Marian Bugan” 2018 – Cristian Szekely – București
- Locul I – Petrișor Lucian Petcu – București
- Locul II – Ionuț Andrieș – Brașov
- Locul III – Alexandru Tamaș – Cluj-Napoca
Demonstrațiile prezentate în cadrul competiției au definit noi standarde de calitate care vor contribui la creșterea nivelului serviciilor oferite în hotelurile și restaurantele din România.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii