Noua Lege a Pensiilor: Introducerea opțiunii pentru indemnizația socială minimă – una dintre noutăți
Introducerea opțiunii pentru indemnizația socială minimă este una dintre noutățile aduse de proiectul privind noua Lege a Pensiilor.
Astfel, pensionarii aflați deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie și indemnizația socială minimă, cu 3 luni înainte de aplicarea efectivă a legii.
Opțiunea se va face prin Poștă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Națională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghișee.
Pensionarii în plată care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizația socială minimă ei opt opta pentru aceasta din urmă.
Pensionarii care nu optează în termenul de 3 luni amintit rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivității.
Citește și: Valoarea punctului de pensie
Noua Lege a Pensiilor: Vechime minimă de 15 ani
Sunt exceptați pensionarii care beneficiază de pensie de limită de vârstă și au realizat stagiul minim cuprins între 10 și 15 ani, conform legislației în vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie. Această excepție este valabilă pentru persoanele deja pensionate la data intrării efective în vigoare a legii.
În proiectul de lege se prevede că, pentru a putea deveni pensionar, este necesară o vechime de minimum 15 ani.
Persoanele care vor avea o vechime mai mică de la data intrării în vigoare a legii vor primi o indemnizație socială și vor face obiectul unei alte legi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii