Ioan Dîrzu, Baronul Roșu de Alba, susține că ”bunăstarea economică este reală” iar ”jurnaliștii mint și manipulează”
În urma criticilor apărute după postarea articolului în care lăuda creșterea economică și la care a avut peste 300 de comentarii ”laudative” din partea cititorilor, deputatul Ioan Dîrzu, Baronul Roșu de Alba susține că ”bunăstarea economică este reală” iar ”jurnaliștii mint și manipulează”. În acest sens, liderul PSD a trimis un ”Drept la replică”, pe care îl redăm integral, mai jos:
”Deoarece unii ziarişti titrează că ”românii nu-şi dau seama că o duc mai bine”, mă simt nevoit să revin mereu cu date certe şi puternice pentru a demonstra că bunăstarea economică este una reală. Manipularea opoziţiei nu mai este credibilă iar orice jurnalist care susţine minciuna va cădea în propria plasă.
Puterea de cumpărare a românilor (care ia în calcul şi evoluţia inflaţiei) a crescut cu peste 13% în 2017. Este dovada certă că, cei mai mulţi români o duc mai bine acum decât în 2016
Se ignoră voit date esenţiale din surse autorizate, dincolo de orice dubiu:
– Puterea reală de cumpărare a românilor a crescut în ultimul an cu circa 13%. Datele oficiale din primele 10 luni arătau o creştere cu 14% a puterii de cumpărare, cu o pondere mai mare pentru pensionari, respectiv 14,6%. Luându-se în calcul inflaţia pe tot anul 2017, se poate estima o creştere a puterii reale de cumpărare cu peste 13%, faţă de 2016).
– Institutul Naţional de Statistică, în perioada noiembrie 2017 comparativ cu Noiembrie 2016, susţine că:”Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 3,4%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 109,9%” .
– Creşterea economică record din 2017 a României – estimată la 6,4% de Banca Mondială – cu certitudine mai mare în realitate, s-a văzut şi simţit efectiv în buzunarele românilor, urmare a creşterilor de salarii şi pensii aplicate de PSD.
– Este un lucru cert că românii au câştigat în plus, în mod real, peste 10 lei, la fiecare sută de lei ţinând cont inclusiv de influenţa inflaţiei.
Să nu uităm că, în perioada Guvernului Boc-PDL, acum ”noul” PNL, salariile şi pensiile au scăzut cu 25%, inflaţia creştea exponenţial iar oamenii erau executaţi siliţi de bancă şi concediaţi. Nu am văzut atâta învrăjbire a oamenilor atunci. Acum, PSD face exact opusul a ceea ce a făcut PDL (PNL): creşte salarii, creşte pensii, facilitează locuri de muncă şi sprijină consumul.
România are o evoluţie economică solidă şi sănătoasă acum, bazată pe o structură eficientă. Creşterea economică a fost/este determinată de producţie şi exporturi – realitate care atestă competitivitate şi performanţă. Consumul este şi el un factor important, dar este încă departe de nivelul de dinainte de criza din 2008 şi de media europeană.
* În 2017 ponderea consumului în PIB a fost de 77,8% pe primele nouă luni ale anului. Acest nivel nu e deloc îngrijorător – fiind situat în jurul mediei europene şi cu mult mai scăzut faţă de perioada 1996-2008 când consumul a fost, în medie peste 85% din PIB .
* În 2017 exporturile cu crescut puternic. Reprezintă, practic un motor sănătos al economiei. Exporturile au fost cele care în fapt au scos economia din criză, fiind primele care au revenit la valoarea de dinainte de 2008. Astăzi, exporturile reprezintă 44% din PIB. În 2011 erau deja la 36% din PIB, faţă de 26% din PIB în 2008.
Aceste date demonstrează cât de lipsită de temei şi argument este critica celor care susţin că România creşte nesănătos. Opoziţia şi unii jurnalişti nu mai ştiu ce să inventeze despre PSD şi îi mint grosolan pe români. Sunt dispus să răspund în faţa românilor şi albaiulienilor la fiecare dezinformare făcută de opoziţie, în fiecare zi, în fiecare oră”, se arată în textul transmis de președintele PSD Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii