Asociația Acțiunea pentru Alba condamnă modul în care Primăria municipiului Alba Iulia înțelege să asigure transparența decizională
Într-un comunicat de presă emis în data de 08 martie a.c., Primăria municipiului Alba Iulia anunță că ”a afișat încă din 3 martie 2017 bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului, într o formulă de lucru cu o dinamică specifică alcătuirii unui asemenea document.”. Acest anunț este în premieră și vine ca urmare a petiționării publice efectuate de către Asociația Acțiunea pentru Alba în data de 7 martie a.c.
Primăria municipiului Alba Iulia a ales doar varianta publicării la avizier a proiectului de buget local, fără a trimite o copie presei locale sau a anunța în mod public, pe site și în presă, modul de publicare ales. Se poate constata că acest fapt îngreunează accesul tuturor cetățenilor municipiului Alba Iulia la proiectul de buget local, încălcându-se spiritul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
Ca urmare a neinformării cetățenilor, prin intermediul presei sau a site-ului oficial , cu privire la data publicării proiectului de buget local (3 martie a.c), Primăria municipiului Alba Iulia a diminuat posibilitatea ca aceștia să poată depune contestaţii privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afişării acestuia (conform dreptului prevăzut la Art. 39, alin. (3) din Legea nr.273/2006).
De asemenea, motivarea Primăriei municipiului Alba Iulia cu privire la publicarea proiectului de buget local doar la avizier contravine principiilor la care aceasta a aderat în urma inițierii proiectului ”Alba Iulia Smart City 2018”. Strategia ”Smart City Smart Communities”[1] arată că scopul proiectului este și acela al ” reducerii birocrației, creșterii transparenței și a eficienței prin utilizarea tehnologiilor moderne și automatizării fluxurilor administrative” în administrația publică locală. Ne întrebăm, așadar, cum poate administrația locală să se îndrepte către o „comunitate care creează oportunități egale pentru toți”[2], în condițiile în care nu asigură minimul de transparență decizională prin publicarea pe site-ul oficial a proiectului de buget local pe anul 2017?
Asociația Acțiunea pentru Alba
______
[1] ”Smart City Smart Communities – Îndreptar spre viitor”, publicat la data de 02.12.2016, p. 23; Disponibil la: https://www.comunicatii.gov.ro/wp-content/uploads/2016/12/Ghid-Smart-City.pdf; accesat la data de 09.03.2017.
[2] ”De ce SMART City?”; Disponibil la: https://www.comunicatii.gov.ro/?page_id=7840; accesat la data de 08.03.2017.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului