// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

Mănăstirile din județul Alba care își sărbătoresc hramul în 15 august: Mănăstirea Râmeț, Schitul Izvorul Poșaga și Mănăstirea Oașa

Pentru orice comunitate creștină, hramul înseamnă o zi de sărbătoare deosebită, în care sunt cinstiți sfinții ocrotitori ai Bisericii.

În județul Alba, în 15 august, trei mănăstiri își sărbătoresc hramul Adormirea Maicii Domnului: Mănăstirea Râmeț, Schitul Izvorul Poșaga și Mănăstirea Oașa.

RÂMEȚ

Este situată la circa 12km vest de Aiud, 17 km nord-vest de Teiuș și 36 km nord-vest de Alșba Iulia. Mănăstirea este așezată în valea îngustă și stâncoasă săpată de apă Geoagiului în Munții Trăscăului, fiind dominată de pereți de calcar ce se ridică de o parte și de alta a văii. Pe lângă mănăstire se strecoară la vale apa Mogoșului.

*Scurt istoric

Așezământul este printre cele mai vechi mănăstiri ortodoxe din Transilvania, după unii autori chiar de la începutul sec XIII , are prima dată certă anul 1376, menționat pe al doilea strat de pictură interioară, aceasta însemnând că biserica a fost zidită cu mult înainte. Toponimul Râmeț ar deriva de la Eremit=pustnic, concluzia fiind că a fost întemeiată de călugării retrași în sihăstrie la adăpostul stâncilor de aici. În 1506, mănăstirea a fost luată sub ocrotiorea domnitorului Radu Vodă al Þării Româneşti, care a primit de la regele Vladislav moșia de la Stremț în ținutul Râmeților. Făcând parte din domeniul de la Stremț, mănăstirea a fost ocrotită și îngrijită de familii boierești, proprietare ale domeniului. Sunt cunoscute două distrugeri ale mănăstirii în perioada frământată de lupe ale românilor transilvăneni pentru apărarea ortodoxiei din sec al XVIII-lea. Mănăstirea Râmeț, pe lângă importantul rol religios și național, a avut și un deosebit rol de instruire și cultural.

*Arhitectura

Mănăstirea Râmeț reprezintă o etapă evoluată a arhitecturii românești în Transilvania ăn care se vede tendința de înlocuire a stilșului gotic și de adaptare a exigențelor cultului ortodox. Biserică Veche este construită din piatră, în formă de navă dreptunghiulară, cu o boltă cilindrică. În partea de apus care o tindă deasupra căreia este un turn maisiv. Ultima restaurare fiind făcută în anii 1987-1989, cărora li se datorează întregul parament al fațadei.

*Pictură

Monumentul păstrează fragmentar  mai multe straturi d pictură de valori diferite. Cea mai veche pictură datează din anul 1300. Al doilea strat de pictură, de o mare valoare, atât documentară cât și artistică, poate fi datat cu precizie, datorită inscripției d pe coloana din dreapta a bisericii unde putem citi atât anul 1376, cât și numele meșterului, Mihu de la Crișul Alb, și cel al Arhiepiscopului Ghelasie, egumen al mănăstirii și primul Arhiepiscop român-ortodox  din Transilvania. Pictura lui Mihu se detașează prin măiestria desenului, simțul culorilor, varietatea fizionomiilor, precizia și frumusețea grafiei. Un alt strat de pictură de factură post-brâncovenească, care datează din 1749, are de asemenea o certă valoare artistică.

*Biserica nouă

Are ca hramuri Adormirea Maicii Domnului și Sfinșii Apostoli Petru și Pavel, construită din zid în formă de cruce în anii 1982-1986 este d dimensiuni monumentale. Este compartimentată în altar, naos și pronaos. Are un pridvor deschis, susținut din stâlpi mari de piatră și cu pardoseală de marmură, ca și biserica. Acoperișul sete din tabla vopsită maro, cu streașină mare, care protejează pictura din partea superioară a zidurilor. Construcția s-a putut face cu ajutorul mai multor ctitori, a credincioașilor și cu osteneală soborului mănăstirii.

*Pictura Bisericii Noi

S-a făcut în anii 1988-1991 de pictorul Grigore Popescu și ucenicii lui, cu contribuția financiară a preotului Alexandru Leu, Elena, soția sa, și alți donatori, pentru pomenirea lor în împărăția lui Dumnezeu. Biserica s-a sfințiat la 30 iunie 1992, cu acest prilej fiind canonizat Sfântul Ghelasie, egumenul mănăstirii, și prim-Arhiepiscop al Transilvaniei în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. În 1969 a fost creat un muzeu în vechea clădire, vis-a-vis de biserică, în care sunt expuse  o colecție de icoane pe lemn și pe sticlă, carte veche, exponate de valoare arheologică,  etnografică și bisericească.

Mai mulți oameni de cultură și știință, vizitând mănăstirea și-au însemnat impresiile și gândurile lor.

Citește și: 15 august – Sfânta Maria Mare. Tradiții, obiceiuri și superstiții din popor

SCHITUL IZVORUL POȘAGA

Construit într-un loc deosebit de pitoresc, schitul Izvorul Poşaga este situat în comună Poşaga, jud. Albă, 43 km SV de Turda şi 50 km E de Câmpeni. În apropiere, curge paraul „Valea Posagai” precum şi izvorul datorită căruia schitul este cunoscut, numit „Izvorul Tămăduirii”. Intrarea în incinta mănăstirii se face pintr-o poarta masivă din lemn de stejar, cu o frumoasă sculptura, executată în 1981 de meşterul Vasile Sălăjan din Baia Sprie, judeţul Maramureş.

Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită în 1933 de preotul paroh al satului, Alexandru Rujdea. Viaţa monahală a început în 1948 şi a durat până în 1960, când, ca urmare a Decretului nr. 410/1959, schitul a fost desfiinţat.

În 1979, părintele Paisie Cosma, restaurează biserica, construieşte clădirea stăreţiei şi clopotniţă, precum şi gardul de împrejmuire a incintei împreună cu poarta masivă de la intrare. Însă viaţa monahală începe cu adevărat în 1990, când schitul şi-a dobândit dreptul legal de funcţionare.

Biserica este din lemn, pe fundaţie de piatră având formă dreptunghiulară. Naosul cu pronaosul nu sunt separate, suprafeţele formând un spaţiu comun. Pridvorul deschis este sprijinit pe stâlpi din lemn, foarte frumos sculptaţi. Catapeteasma din lemn, de asemenea are o sculptură foarte frumoasă. Uşile de la intrare sunt masive, din lemn de stejar cu o sculptură ornamentală. Biserica are două turle, una mare pe naos şi alta mai mică pe pridvor. Este tencuita în interior şi căptuşită cu sipca în exterior. Biserica a fost pictata în frescă de pictorul Carol Gross.

Clopotniţă, construită din lemn şi acoperită cu şindrila, este susţinută de stâlpi puternici din lemn şi ei frumos sculptaţi. În incinta schitului să află un altar de vară construit din lemn, acoperit cu ţiglă şi susţinut de şase stâlpi din lemn sculptat. Clădirea pentru chilii, trapeza, bucătărie, stăreţie este din lemn, pereţii fiind tencuiţi în interior şi căptuşiţi cu sipca în exterior. Împrejmuirea din faţă, paralelă cu drumul, este din zid masiv de piatră la baza iar deasupra acestui soclu este uluca din lemn.

MĂNĂSTIREA OAȘA

Mănăstirea Oaşa este o mănăstire ortodoxă aflată în localitatea Şugag, judeţul Alba. Aflată la o distanţă de 70 de kilometri mai spre sud de Sebeş şi la 57 de kilometri nord-est fata de Petroşani, la poalele Munţilor Sureanu, Mănăstirea Oaşa este o oază de linişte, incojurata de păduri, cu vai şi lacuri. Cel mai apropiat sat se afla la o distanţă de peste patruzeci de kilometri de mănăstire.

Biserica centrală a Manăstirii Oaşa este închinata Adormirii Maicii Domnului, hram prăznuit în ziua de 15 august, şi Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, hram prăznuit în ziua de 27 iulie.

Sfântul Pantelimon este sărbătorit din anul 303, anul morţii sale, pe data de 27 iulie. S-a născut în anul 284 în oraşul Nicomidia. Tatăl sau Evstorghie era păgân, iar mama sa era creştină. A reuşit să-l aducă la dreapta credinţă şi pe tatăl sau, iar după moartea acestuia şi-a împărţit toată averea saracilor şi, pentru că nu primea plata pentru tratamentele pe care le făcea, el este numit „doctor fără de arginţi”.

*Scurt istoric

În anul 1943, scriitorul Ioan Pop şi povestitorul Mihail Sadoveanu au ridicat în acest loc o bisericuţă din lemn. Mai apoi, în anul 1983, prin purtarea de grijă a episcopului Emilian Bardaş, din Alba Iulia, a preotului Faur şi a protopopului Viorel Porcaru, o veche biserică a fost reparată şi îmbunătăţită, după care a fost adusă în acest loc.

Biserica de lemn din Mănăstirea Oaşa a fost strămutata în acest loc de pe raul Sebeş, judeţul Alba, odată cu amenajarea lacului de acumulare construit pe Valea Frumoasei. Mai târziu, bisericuţa a fost reparată şi de preotul Petru Sora, din localitatea Şugag.

În anul 1990, bisericuţa a fost resfintita, iar în jurul ei s-a rânduit o mănăstire de măicuţe. Pentru început, obştea a fost pusă sub îndrumarea duhovnicească a maicii stareţe Iustiniana Macarie. Obştea număra, pe atunci, în jur de douăzeci de suflete. Cu ajutorul celor de la Hidrotehnica, maicile au reuşit să ridice mai multe corpuri de chilii, în jurul bisericuţei: corpul de chilii, zidit în stil brâncovenesc, cu etaj; stăreţia; trapeza şi clopotniţă.

Iernile grele şi accesul anevoios în acest loc au făcut ca maicile să întâmpine dificultăţi greu de biruit. Astfel, prin anul 1998, maicile au părăsit mănăstirea. Mai apoi, în ziua de 1 iunie 2000, în acest loc pustiu şi greu accesibil s-a aşezat o obşte de călugări.

Mănăstirea este vietuita în întregime de străluciţi călugări intelectuali, trecuţi mai întâi prin şcoala însingurării monahale de la Schitul Poşaga, iar mai apoi iniţiaţi în tainele Filocaliei, de către duhovnicul lor de la Mănăstirea Brancoveanu – Sâmbătă de Sus, părintele Teofil Paraian.

Fiecare vieţuitor este dator să-şi urmeze înzestrarea sa proprie (cantare, scriere,pictura sau alt meşteşug), precum şi de a citi zilnic din Filocalie şi din Sfinţii Părinţi. Părintele stareţ Iustin a terminat Facultatea de Electrotehnica, din Timişoara, părintele Pantelimon a absolvit Şcoala de Arte Frumoase, părintele Serafim este medic, părintele Nectarie este teolog, părintele Moise este scriitor şi editor, iar părintele Sava a terminat Conservatorul, în America.

Biserică din Mănăstirea Oaşa este din lemn, fiind zidita pe o fundaţie de piatră, în formă de cruce. Biserica are o singură turla, fiind acoperită cu şindrila. Biserica de lemn a Manăstirii Oaşa a fost pictată, în fresca, între anii 1985-1986, de către pictorul Liviu Dumbravă, din Gura Humorului.

Sursa: crestinortodox.ro

loading...