Legea care prevede creșteri salariale în sănătate și educație va fi atacată la Curtea Constituțională de către Guvern
Premierul Dacian Cioloş a declarat marţi că Executivul va cere un control de constituţionalitate pe Legea care prevede mai multe creşteri salariale în sănătate și educație.
„Analizând un pic la rece lucrurile după votul de ieri, prima întrebare pe care mi-o pun este dacă PSD şi cei care au votat această lege chiar doresc majorările salariale pe care le-au votat. Constatăm că sunt mai multe încălcări ale legislaţiei şi ale Constituţiei, pe care nu e posibil să nu le fi conştientizat în momentul respectiv”, a susţinut şeful Executivului.
El a explicat că nu s-a făcut o dezbatere reală, transparentă a amendamentelor care au fost propuse, că nu s-a respectat Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, potrivit căreia cu şase luni înaintea alegerilor parlamentare nu pot fi adoptate acte normative pentru mărirea salariilor, dar şi faptul că nu s-a respectat principiul bicameralismului, care spune că o lege care e modificată fundamental faţă de formala votată de prima Cameră, atunci proiectul se reîntoarce pentru a fi dezbătutre şi votate amendamentele.
„Suntem nevoiţi să cerem un control de constituţionalitate a acestei legi care a fost adoptată . Vreau să fiu foarte clar: această solicitare vizează doar legea care modifică OUG 20, nu ordonanţa de urgenţă ca atare(…) O parte din vicii puteau fi corectate dacă ar fi existat o discuţie onestă între guvern şi o parte din comisiile parlamentare. Impactul bugetar riscă să pună în pericol aplicarea unei legi a salarizării unitare în anii următori şi oricum aceste modificări recrează sau adâncesc inecghităţi salariale pe care noi le dorim corectate”, a mai declarat premierul Cioloş.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii