Operațiunea de salvare din peștera Huda lui Papară: ”Dacă nu s-ar fi oprit ruperile de nori, apa i-ar fi zburat de pe piatra pe care stăteau izolaţi”
Cei unsprezece oameni, rămași blocați în peștera Huda lui Papară din Munții Trascăului, au fost ajutați de natură, iar dacă ruperile de nori nu s-ar fi oprit, viitura i-ar fi zburat de pe bolovanul pe care stăteau izolați, declară șeful Salvamont Alba, Lucian Forda, unul dintre coordonatorii intervenției.
Lucian Forda a declarat, marţi, că apelul primit la 112 în privinţa oamenilor blocaţi în Peştera Huda lui Papară din Munţii Apuseni era ferm, persoana care alertase specialiştii fiind hotărâtă în ce priveşte dispariţia lor.
”S-a dat un apel ferm pe 112, nu că e o presupunere. Persoana de afară ştia de acel grup că este înăuntru şi că trebuia să iasă şi nu a ieşit. Între timp apa crescuse enorm, enorm de mult, era prăpăd pe acolo. Era clar că acel grup nu mai poate ieşi. Ei s-au înţeles; <intrăm la ora cutare şi ieşim la ora cutare>, iar persoana respectivă a văzut că a trecut o oră, două şi nu au mai ieşit. Între timp, apa a făcut ravagii pe acolo. I-a fost clar la om că treaba e groasă. A dat apelul pe 112 şi ne-am alertat toţi”, a spus Forda.
Potrivit acestuia, drumul către Peştera Huda lui Papară din Munţii Apuseni a fost blocat în două locuri: „S-a rupt, s-a surpat, abia am trecut o autospecială de intervenţie. Şi aceea a fost o piedică în plus. Ne-am descurcat. Au venit şi colegii în sprijin. Drumurile au fost nivelate cu un buldoexcavator. Înainte să fie această alarmă, cei de la ISU interveneau şi pe naţional şi pe comunal pentru că a fost dezastru drumul. Se ştia că accesul e foarte greu. Colac peste pupăză a venit şi treaba aceasta”
Şeful Salvamont Alba adaugă că în momentul în care reprezentanţii ISU au ajuns la peşteră au crezut că vor petrece acolo cel puţin două zile.
„Din fericire, ne-a ajutat şi natura, a scăzut apa şi am schimbat tactica de strategie de intrare, tehnic mă refer. Dacă nu s-ar fi oprit ruperile de nori, nu am fi ajuns în timp util la ei şi ar mai fi crescut debitul cu încă un metru, i-ar fi zburat de pe piatra aceea unde au stat ei izolaţi, unde au reuşit să se refugieze. Atunci era o tragedie totală. Atunci cu toate echipamentele din lume nu se mai putea face absolut nimic”, a afirmat Forda.
Potrivit acestuia, cele 11 persoane au reuşit să se refugieze la câteva sute de metri de la intrare, pe o stâncă foarte mare, însă dacă ar mai fi plouat o jumătate de oră apa ar fi ajuns la ele.
„Apa vine cu o forţă de rostogoleşte bolovani. Dacă mai ploua cu rupere de nori nu se mai putea face nimic pentru că ajungeam mult mai târziu şi ei nu mai erau acolo, îi arunca de pe insulă, ajungea apa la ei”, a adăugat şeful Salvamont Alba.
”Nu erau foarte speriaţi pentru că au văzut că scade apa, iar cei doi speologi, fiind experimentaţi, i-au calmat, i-au liniştit. Erau bine, dar în jumătate de oră se putea schimba totul la 180 de grade, dacă natura nu ţinea cu ei… înseamnă că nu au multe păcate (râde)”, a spus Forda.
Salvatorul susţine că turiştii nu ar fi putut ieşi singuri din peşteră, „pentru că acolo e un relief cu cascade, te bagi ca în maşina de spălat, nu ai nicio şansă. Sunt diferenţe mari de nivel, curent, pietre”.
Întrebat cum s-a desfăşurat procedura de salvare, Forda a răspuns că primul a intrat în peşteră un reprezentant al Salvaspeo Cluj. „După care am intrat noi, Salvamont, au intrat băieţii mei, iar eu am coordonat cu cei de la ISU. Băieţii au intrat în mai multe etape, în mai multe echipe, câte doi, cu rucsaci, bormaşini, am montat tiroliana, am dus hamuri şi i-am luat pe fiecare în parte, am pus hamuri şi uşor, pe rând, i-am evacuat. Nu poţi pune doi pe tiroliană. A durat, până am dus echipamentul, până am dat găuri, până am întins corzile, a durat”, spune salvatorul speolog.
Potrivit acestuia, şansa turiştilor a fost că au avut costume bune, pentru că dacă nu ar fi fost echipaţi corespunzător, ar fi fost găsiţi în hipotermie.
„Nu ar fi rezistat atâtea ore. Sunt între două şi patru grade acolo, umezeală şi vânt”, povesteşte salvamontistul.
Cele 11 persoane au rămas blocate luni în Peştera Huda lui Papară din Munţii Apuseni după ce accesul a fost blocat de o viitură produsă în urma unei ploi puternice, fiind scoase la suprafaţă în circa şapte ore.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii