Chelaru (Metalurgistul Cugir), gol împotriva Finlandei! România Under 19 a învins cu 4-1, în amicalul de la Buftea
Marius Chelaru, echipierul Metalurgistului Cugir a marcat un gol spectaculos în amicalul câştigat de echipa naţională a României Under 19, la Buftea, împotriva reprezentativei similare a Finlandei. Folosit fundaş stânga, Chelaru a înscris în minutul 27 golul de 2-0 al „tricolorilor”, după o execuţie impecabilă a unei lovituri libere de la 22 de metri. Referitor la jucătorii din Alba, Marius Chelaru a fost titular şi a evoluat până în minutul 61, iar portarul Cătălin Suciu (AFC Unirea 1924 Alba Iulia) nu a fost utilizat.
Conform site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal, România s-a impus cu scorul de 4-1 (3-0), prin reuşitele semnate de Cristian Ene (10, 44) şi Chelaru (27). Pe final de meci, finlandezii au redus din handicap prin Laatikainen (79), dar diferenţa de trei goluri a fost refăcută de Alin Manea (90+1).
La naţionala pregătită de Adrian Spier activează ca şi secund fostul portar unirist Gabriel Rotaru.
Cele două echipe se vor mai întâlni în 10 martie, testele reprezentând ultimele repetiţii amicale înaintea participării la Turul de Elită pentru calificarea la EURO 2016, din perioada 24-29 martie. Echipa antrenată de Andrei Spier va evolua în cadrul grupei a treia, găzduită de Austria, alături de ţara gazdă, Cehia şi Slovacia. Data limită pentru trimiterea la UEFA a listei cu lotul oficial pentru această competiţie este 23 martie.
Pentru a se califica la turneul final al EURO 2016, care se va disputa în perioada 11-24 iulie în Germania, reprezentativa pregătită de Andrei Spier va trebui să ocupe locul 1 în grupa din care mai fac parte Cehia, Slovacia şi Austria. Cele şapte câștigătoare ale grupelor din Turul de Elită vor fi prezente în ultima fază a competiției, alături de Germania, ţara organizatoare a EURO U19.
Echipa de start a României: 12. Tordai – 2. Pham, 5. Dudea, 15. Ciobotariu, 4. Chelaru – 6. Chivari, 8. Dr. Cojocaru – 24. Al. Stoica, 17. Vîlceanu, 10. Cicâldău (cpt.) – 9. Cr. Ene.
Rezerve sunt: 1. Suciu – 11. A. Manea, 7. P. Petre, 14. Ed. Călin, 18. Niacşu, 19. Mih, 20. Botă, 21. Kilyen, 22. D. Panait
De partea cealaltă, antrenorul principal Kai Nyyssönen i-a trimis pe Mikkelson – Böckerman, Kalermo, Pitkänen, Hämäläinen – Sjöstedt, Ala-Myllmäki (cpt.), Kuningas, Hostikka – Jakonen, Lindfors
Sursa: www.frf.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Unirea Ungheni – CS Universitar Alba Iulia 2-3 (0-0), în play-off-ul eșalonului terț!!! Studenții au dat lovitura
CS Universitar Alba Iulia a dat lovitura la Ungheni, la primul joc după despărțirea de antrenorul Bruno Vienescu! Formația din Cetatea Marii Uniri au învins 3-2 (0-0), după un al doilea act de senzație, în care au revenit de la 0-1. Interimatul asigurat de Nicolae Ghișa a adus și prima victorie din play-off, după 4 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință