Dan Simedru: Guvernul Ponta nedreptățește în continuare angajații din sistemul medical, de asistență socială și de asistență medico-socială
Camera Deputaților, prin votul majorității PSD, a aprobat Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în care la art 8 se menţionează faptul că în anul 2015, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, se va compensa numai cu timp liber corespunzător.
Din discuțiile pe care le-am avut cu specialiștii din sistem, mi-a fost semnalat faptul că prevederile acestui articol reprezintă o reducere a veniturilor tuturor angajaţilor din sistemul medical, asistență socială și asistență medico-socială, domenii unde este nevoie de o muncă susţinută la orice oră a săptămânii şi unde angajaţii se expun la un grad ridicat de stres şi risc.
Pentru a corecta această nedreptate am depus un amendament prin care am propus o excepție de la prevederile articolului 8 al ordonanței, iar pentru munca prestată de personalul din unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, aceste categorii să beneficieze de un spor de 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite, în acest fel munca prestată şi plătită nu se compensează şi cu timp liber corespunzător..
Reprezentanții ministerului muncii au solicitat în comisia de muncă respingerea amemdamentului, iar majoritatea controlată de PSD a votat în consecință, obedient, așa cum fac de obicei, respingând propunerile venite din partea opoziției.
Este evident că actualul Guvern mimează preocuparea pentru situația dramatică în care se găsește sistemul de asistență medicală din România. Astăzi, din cauza condițiilor deficitare și a salariilor mici asistăm la un exod al personalului din acest domeniu, fenomen amplificat și de lipsa de reacție a autorităților statului.
Pentru a fi în permanență în serviciul public al cetățeanului care aelează la asistență medical angajații din sistem lucrează și în zilele de sâmbătăt și duminica,fiind o ocazie bună pentru a-și mări inclusiv veniturile. Însă Guvernul Ponta a decis ca acest efort suplimentar să nu fie recompensat în bani, ci cu timp liber.
Este anormal ce se întâmplă și ne găsim în situația în care cadrele medicale se întreabă dacă mai merită să meargă la muncă în aceste zile.
Deja, angajaţii din sistemul medical au anunțat acțiuni de protest cerând în primul rând respect și valorizarea corectă a muncii depuse.
Am susținut amendamentul convins fiind că aplicarea lui vine în sprijinul anagajaților din sistemul de sănătate având în vedere faptul că unitățile sanitare și de asistență socială există activități care se realizează în program continuu de care beneficiază toți cetățenii acestei țări, în mod nediscriminatoriu.
Dan Coriolan SIMEDRU,
Deputat PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii