VIDEO: Darko Zakoc, antrenor Volei Alba Blaj: „Sunt mândru de fete! Nu trebuie să ne relaxăm, vom juca la victorie şi la Bucureşti”
Relaxat doar după încheierea celor două jocuri de la Blaj, Darko Zakoc a savurat victoriile obţinute în faţa CSM-ului, însă a precizat că va încerca să lucreze mai mult la mentalitatea jucătoarelor, majoritatea dintre acestea aflându-se pentru prima dată în faţa unui astfel de obiectiv. Antrenorul sârb nu a dorit să vorbească despre câştigarea unui eventual trofeu în acest an şi a afirmat că că urmează o deplasare extrem de grea la Bucureşti.
Schimbarea în jocului echipei Volei Alba Blaj a început să se vadă la partida cu Dinamo Bucureşti, meci definitoriu pentru echipa din „Mica Romă” pentru accederea în play-off. După, a urmat duelul din sezonul regulat cu CSM Bucureşti, care i-a adus Blajului poziţia a doua la finalul sezonului, plus avantajul terenului propriu în semifinalele campionatului.
Cu toate că a reuşit două victorii din tot atâtea meciuri în final four, antrenorul Blajului nu dezarmează şi trage un semnal de alarmă asupra jocului adversarelor, despre care crede că vor avea altă atitudine la Bucureşti.
„Noi avem 2-0, dar la fel ca în orice spor, acest scor este unul periculos. Am jucat un volei bun, mai ales în primul meci. Eu încerc să schimb mentalitatea jucătoarelor şi vom merge la Bucureşti să câştigăm primul meci, pentru că eu mă bazez pe proverbul «Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi». Presiunea este acum pe CSM, iar eu mă bucur că va reveni Tiemi, pentru că voi avea o satisfacţie mai mare să bat această echipă cu efectivul complet”, a spus Darko Zakoc. Întreg interviul cu tehnicianul de pe banca Blajului îl puteţi urmări mai jos.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 4: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” Macarie (Adu Academy Șona)
În Sâmbăta Mare, Liga 4, etapa a 25-a: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica, cu „careu” Mihu (4 reușite)! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” (5 goluri) Macarie (Adu Academy Șona) *Limbenii Limba – Performanța Ighiu 1-0 (1-0). Victorie prețioasă a nou-promovatei, împotriva unui oponent cu pretenții la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale