Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Politică Administrație

Dorin Nistor: Noul Cod Fiscal trebuie să aducă o dezvoltare ferită de abuzurile politice!

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Noul Cod Fiscal trebuie să aducă transparența colectării și alocării sumelor cuvenite localităților pentru o dezvoltare ferită de abuzurile politice!

Sfârșitul anului trecut aducea cu sine o aberație administrativă guvernamentală justificată prin deja acel demobilizator și perdant motiv ”să-i ajutăm pe cei slabi”. Da, să-i ajutăm pe cei slabi, sunt de acord, dar să-i ajutăm să devină buni, performanți, nu să le oferim totul pe tavă, nestimulându-i astfel să muncească, să gândească mai mult spre propriul lor bine.

Aberația guvernamentală la care mă refer este suspendarea pentru un an a art. 33 alin 2-5 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare  și stabilirea unor criterii arbitrare, rupte de realitate, în alocarea sumelor de la bugetul de stat cuvenite unităților administrativ teritoriale. Dacă, până acum, alocarea sumelor se făcea după o formulă de calcul care lua în considerare mai multe variabile, inclusiv contribuția unității administrativ teritoriale respective la bugetul de stat, acum s-a impus o alocare după modelul Patului lui Procust. Rezultatul? O inechitate strigătoare la cer între locuitorii diferitelor localități. Unii, care nu au contribuit cu mai nimic la bugetul statului, s-au trezit cu un purcoi de bani pentru cheltuirea cărora nu au proiecte de dezvoltare a localităților lor – deci este foarte probabil că-i vor returna sau îi vor cheltui pe lucruri nu foarte folositoare – iar alții, cei care au contribuții substanțiale, s-au ales cu praful de pe tobă, motiv numai bun de demobilizare căci, nu-i așa, de ce să muncești dacă nu beneficiezi de pe urma muncii tale?

Repet, susțin și înțeleg principiul solidarității și pe cel al dezvoltării coezive a teritoriului, dar nu susțin ca, sub umbrela acestui principiu, să se aducă atingere intereselor de dezvoltare ale localităților care, prin munca locuitorilor lor, au reușit să atingă un nivel mai ridicat. Și înainte de uniformizarea asta forțată, la care ne supune acum decizia Ministerului de Finante, girată de premierul Ponta, principiul solidarității a existat., permițând care parte din banii comunităților bogate să fie redirecționați spre comunităile sărace El avea însă o notă de omenie și echitate. Adică nu lua de la unii totul, pentru a da altora.

Pornind de la această decizie cu efecte negative, dacă va fi menținută, și profitând de momentul în care ne aflăm, cel al dezbaterilor pentru adoptarea unui nou Cod Fiscal, cred că este momentul să facem acum o discuție serioasă și despre nevoia de predictibilitate a bugetelor locale.

O cotă importantă din Produsul Intern Brut al României, spre 65 la sută, este dată de municipiile reședință de județ. Cu toate acestea, administrațiile locale nu cunosc niciodată care este situația încasărilor la bugetul de stat (impozite pe venit, pe dividende, TVA) pe teritoriul lor. Adică nu au o oglindă exactă a sumelor generate de localitatea respectivă. Neștind acest lucru, combinat acum și cu instabilitatea introdusă de deciziile arbitrare de alocare luate de guvern, administrațiile locale sunt în imposibilitatea de a putea face proiecte de dezvoltare a localităților care să se întindă pe mai mulți ani. Nu pot ști, cu alte cuvinte, dacă vor avea banii necesari pentru finalizarea vreunei investiți mari, a cărei realizare se întinde adesea mai mult de un an. De aceea, este obligatorie cunoașterea cotelor ce se cuvin autorităților locale de la bugetul consolidat al statului, deoarece reprezintă o sursa importantă la bugetul local.

Administrația locală trebuie să fie informată permanent de situația încasărilor din impozitul pe venit la bugetul consolidat al statului aferent localităților respective. Astfel, repartizarea cotei ce i se cuvine se va face transparent. Orice investiție a unităților administrativ teritoriale presupune surse de venit și de aceea este importantă predictibilitatea surselor bugetului local. Astăzi, unitățile administrativ teritoriale primesc alocări de bani de la bugetul consolidat al statului dar, din pacate, ele nu dețin informații clare cu privire la sursele generatoare. Nu dețin aceste informații, asupra veniturilor pe care chiar ele însele le generează, nici măcar individualizate pe contribabili, astfel încât să poată ști ce bani ar trebui să primească într-un sistem de calcul al sumelelor de echilibrare corect și stabil. Este nevoie de un astfel de sistem și de transparență pentru că doar așa administrația va avea o predictibilitate a veniturilor. Doar prin acest mod de alocare administrația nu va mai fi expusă excesiv voinței politice de a i se acorda sume prin transferuri după bunul plac al guvernanților sau după interesele lor politice.

Sperăm ca prin noul Cod Fiscal se vor accepta aceste amendamente pentru că altfel se încurajază  un sistem fiscal populist, dar care face ca localitățile să nu se poată dezvolta pe termen mediu și lung, ci doar să persiste într-o continuă supraviețuire la cota de avarie.

Există unități administrativ teritoriale care au reușit să atragă fonduri europene și în această situație este din fericire și municipiul Alba Iulia, care astfel a reușit să se dezvolte. Asta nu înseamnă însă că nu trebuie să primească tot ce i se cuvine de la bugetul consolidat al statului! Găsirea unei noi surse de finanțare nu trebuie să atragă după sine tăierea arbitrară a alteia. Trebuie să mergem în direcția creării unor administrații locale puternice, care astfel să fie adevărate motoare pentru România. În același sens, statul, prin politicile de impozitare, taxare și prin politicile investiționale aplicate, trebuie să ajute toate unitățile administrativ teritoriale. Statul nu trebuie să ajute doar anumite administrații locale, iar pe celelelate să le lase în plata Domnului, lucru care se poate traduce chiar cu falimentul.

Dacă este să dau un exemplu din județul Alba, edificator este cel al orașului Ocna Mureș, care a avut proiecte de revitalizare a sistemului medical dar și al băilor sărate, dar care acum nu se mai pot susține pentru că administrația din Ocna Mureș nu a primit nici un leu de la bugetul de stat, ceea ce se traduce într-o gaură bugetară de circa 2,7 milioane lei. Am văzut de multe ori cum așa zisele programe naționale (de exemplu cel al sălilor de sport) nu au fost imperios necesare, ele generând pentru foarte multe localități celtuieli suplimentare la bugetul local, care, de multe ori nu au putut fi susținute și astfel investițile inițiale s-au degradat. S-au aruncat deci banii pe fereastră…

Pentru că prioritatea este România și s-a demonstrat că localitățile se dezvoltă în ritmuri diferite, depinzând de diverși factori, politicile locale de dezvoltare trebuie să fie încurajate, susținute să fie incluse în politicile naționale de jos în sus și nu invers. Aparatul central al statului trebuie să aibă rol de arbitru și nu de jucător în cadrul dezvoltări locale, el exercitându-și atribuțiile pentru investițiile de interes național.

Dorin NISTOR, Președintele Comisiei de Buget-Finanțe a PNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea