FOTO: într-o partidă de verificare, Metalurgistul Cugir – Performanţa Ighiu 3-1 (3-0) *Eşec pentru Himcinschi de ziua sa
Diferenţa de pregătire a fost evidentă în partida de verificare de la poalele Drăganei, dintre Metalurgistul Cugir şi Performanţa Ighiu, întâlnire în care s-au impus amfitrionii cu scorul de 3-1 (3-0), reuşite semnate de Varga, Şt. Radu şi G. Goronea, respectiv R. David.
Confruntarea a început cu o jumătate de oră întârziere, iar în actul întâi, formaţia lui Cristian Coroian, aflată la al 5-lea joc-test a condus ostilităţile, provocându-i lui Adorian Himcinschi un eşec, tocmai în ziua când aniversa împlinirea vârstei de 44 de ani.
Ocupanta locului secund în ierarhia Ligii a IV-a a jucat altceva la reluare, pe fondul multiplelor modificări din cele două distribuţii, marcând golul de onoare prin golgheterul R. David. „Noi suntem în perioada de acumulări fizice şi de testare a diverşi fotbalişti, pentru a găsi soluţii în vederea consolidării lotului„, a declarat Cristian Coroian. „Suntem la primul joc, aceasta a contat. Am încercat să alcătuiesc două formule de echipă pentru a vedea toţi jucătorii„, a precizat Adorian Himcinschi, Performanţa reuşind să-l înregimenteze pe portarul Răzvan Cotoară (AFC Unirea 1924), dorit şi de Dalia Sport Daia Română.
*Portarul Cotoară, la Performanţa
Au jucat următoarele echipe: *Metalurgistul (antrenor Cristian Coroian): Gurincu – Tăban, Negru, Crişan, Medeşan, G. Goronea, Piko, Avramescu, M. Neagu, Iovănescu, Al. Varga; au mai intrat Dănălache (venit din Canada), Bold, Şt. Radu, Cr. Kilin, Popescu (Rm. Vâlcea), Necşulescu, Cr. Grozav şi alţi fotbalişti aflaţi în probe; *Performanţa (antrenor Adorian Himcinschi): Unchiaş – Gh. Rîşniţă, Potopea, C. Oltean, G. Toma, Voicu, Hîrciagă, Antonescu, R. Moga, S. Turuş, Comănici; au mai evoluat Vaidasigan, Cos. Simtion, Ov. Turuş, Cr. Mărginean, Benchea, Soporan, Oniche, Birk, R. David, Bălaş, F. Morar, Bota.
Metalurgistul Cugir mai joacă miercuri, cu Şcoala de Fotbal Ardealul Cluj (ora 15.00) şi sâmbătă, la încheierea cantonamentului cu Şoimii Pîncota (7 februarie), iar Performanţa a mai legat un amical, în weekendul viitor, la Euro Şpring.
[nggallery id=2979]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Viitorul Sântimbru în faza regională a Cupei României: adversari Voința Sibiu și Inter Cristian (Brașov)! Vezi programul meciurilor
Viitorul Sântimbru în faza regională a Cupei României: adversari Voința Sibiu și Inter Cristian (Brașov)! Vezi programul meciurilor Viitorul Sântimbru va juca în Cupa României, faza regională, cu Voința Sibiu (Sibiu) și Inter Cristian (Brașov). În cazul în care va câștiga grupa, echipa lui Adrian Bicheși va susține finala în deplasare, în 20 iulie, adversar […]
Secțiune Articole Similare
-
Ştirea zileiacum 4 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
-
Ştirea zileiacum 4 zile
ȘTRANDURILE și PISCINELE din județul Alba 2024: Unde să te relaxezi și să te răcorești vara aceasta. Program, tarife și facilități
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
29 iunie 1866: Parlamentul României adoptă prima constituție a țării. A fost prima Constituție din sud-estul Europei și una dintre cele mai importante realizări ale lui Carol I
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Cine sunt moții, numiți de Ioan Slavici: „Cea mai nobilă parte a poporului român”. Originile mândrilor locuitori ai Munților Apuseni