VIDEO: Gheorghe Rotar, primarul Blajului: „Voleiul, baschetul şi handbalul din Alba ne obligă să avem o sală polivalentă”
Imediat după victoria formaţiei Volei Alba Blaj cu 3-2 în faţa echipei MSK Dabrowa Gornicza în optimile Cupei CEV, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Rotar a tras din nou semnalul de alarmă referitor la necesitatea unei săli polivalente în judeţul Alba. Acesta şi-a motivat doleanţele perpendicular cu performanţele voleiului din Blaj, baschetului din Alba Iulia şi handbalului din Sebeş.
Volei Alba Blaj a terminat campionatul trecut pe ultima treaptă a podiumului, iar odată cu această distincţie, formaţia din „Mica Romă” şi-a câştigat dreptul de a participa în Cupa CEV, a doua competiţie din Europa după Liga Campionilor. Echipa condusă de sârbul Darko Zakoc a evoluat două meciuri pe teren propriu, ambele în polivalenta de la Sibiu, întrucât judeţul Alba nu dispune de un amplasament care să poată să găzduiască asemenea competiţii. „Transmit o provocare întregului judeţ pentru a face o sală polivalentă, nu la Blaj, nu solicit aşa ceva. Cred că la Alba Iulia ar fi cel mai bine. Cred că după apariţia acestor două cluburi serioase de volei şi de baschet, iar de la anul ni se alătură şi handbalul, judeţul are mare nevoie de o sală de sport”, a declarat Gheorghe Rotar pentru ziarulunirea.ro. Întreg interviul realizat cu edilul din „Mica Romă” îl puteţi urmări în materialul video postat mai jos.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii