Bara Levente Hugo, managerul Supremia Grup, premiat la Gala „Forbes România”
Gala „Forbes 500” şi-a desemnat câştigătorii luni, 31 octombrie 2011. La eveniment au participat oameni de afaceri, bancheri, consultanţi şi avocaţi de top care se regăsesc în clasamentul „Forbes 500 miliardari”. Echipa „Forbes România” a premiat antreprenorii care au dat dovadă şi anul trecut, în plină criză, de viziune, dinamism şi inovaţie şi deopotrivă pe cei care şi-au condus afacerile contra curentului. De asemenea, a fost premiat şi unul dintre oamenii de afaceri care a debutat în clasamentul Forbes anul acesta. Premiul secţiunii „DINAMISM” a fost adjudecat de Bara Levente Hugo, general manager al companiei Supremia Grup. La aceeaşi secţiune au mai fost nominalizaţi: Constantin Toma – anul trecut, afacerile sale au crescut cu 35% faţă de anul anterior. Antreprenorul (ocupă locul 114 în clasamentul celor mai bogaţi români) deţine un holding industrial cu venituri de 200 de milioane de euro. Dragoş şi Adrian Pavăl (Fraţii Pavăl), proprietarii reţelei de bricolaj Dedeman au reuşit să-şi dubleze afacerile în doi ani şi jumătate. Compania celor doi antreprenori (locul 11 în „Forbes 500 miliardari”) se apropie de 400 de milioane de euro.
Bara Levente Hugo a inaugurat în ianuarie 2011, la Alba Iulia, cea mai mare fabrică de condimente din sud-estul Europei. Omul de afaceri (locul 324 în „Forbes 500 miliardari”, cu o avere estimată la 13-14 milioane de euro) şi-a propus ca până în 2015 să intre în top 10 producători din Europa. Compania Supremia Grup din Alba Iulia, înfiinţată în anul 2000, cu capital sută la sută românesc, este lider al pieţei de ingrediente alimentare din România şi a încheiat anul 2010 cu o cifră de afaceri de 24 milioane euro. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț prelungire apeluri de selecție proiecte măsurile: M1/6B, M2/2A, M3/6A EURI, M3/6A FEADR, M6/3A
Anunț prelungire apeluri de selecție GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ ASOCIAŢIA ŢARA SECAŞELOR ALBA-SIBIU anunță public prelungirea sesiunilor de cereri de proiecte LEADER aferentă măsurilor: I.MĂSURA M1/6B-,,Dezvoltarea si modernizarea satelor din microregiunea Ţara Secașelor” Număr de referință al sesiunii cererii de proiecte: M19.2-M1/6B-07/18.10.2024-31.10.2024 Data limita pentru depunerea proiectelor: 27 noiembrie 2024. II.MĂSURA M2/2A – ,,Soluţii inovative […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii