FOTO-VIDEO: Echipa lui Branko Gajic a învins din nou categoric Dinamo *Interdicţie pentru suporterii blăjeni în capitală
După 1-1 la Bucureşti, blăjenii veneau acasă cu moralul ridicat şi cu gândul de a învinge Dinamo în cele două manşe. În prima partidă de la Blaj, echipa locală a pierdut întâlnirea cu vicecampioana, in extremis, scor 2-3, însă joi, Gajic şi compania au reuşit o victorie cu răsunet în toată ţara. În cel de-al patrulea meci al semifinalelor, Volei Alba Blaj – Dinamo Bucureşti 3-0, iar duminică în capitală se va juca finala… pentru finală.
*Interdicţie pentru suporterii blăjeni la meciul decisiv
Deşi conducerea clubului blăjean intenţiona să pună la dispoziţie autocare pentru suporterii care doreau să încurajeze echipa la meciul de la Bucureşti, acest lucru nu mai este posibil, după ce Dinamo a refuzat sa permită accesul în sală, a fanilor veniţi de la Blaj. În condiţiile în care Sala Dinamo are 1.500 de locuri, iar meciurile de până acum s-au desfăşurat cu sala aproape goala, Volei Alba Blaj a trimis o hârtie oficială clubului bucureştean prin care solicita acordul pentru prezenţa la meci a suporterilor blăjeni. Din păcate, răspunsul celor de la Dinamo a fost negativ, clubul organizator al meciului de duminică anunţând că de la Blaj vor avea acces la sala doar conducerea clubului şi presa. Volei Alba Blaj îşi exprimă dezamăgirea faţă de lipsa de cooperare a clubului Dinamo şi le mulţumeşte suporterilor pentru înţelegere. Clubul îi invită pe suporterii săi minunaţi, din Blaj şi din întreaga lume, să urmărească din faţa televizoarelor meciul care poate aduce o calificare istorică în finala campionatului, iar pe blăjenii stabiliţi în Bucureşti îi invită să susţina chiar din Sala Dinamo, echipa ce face cinste municipiului Blaj şi judeţului Alba.
*Duminică, ora 18.00 Dinamo Bucureşti – Volei Alba Blaj în finala pentru finală, meci transmis în direct pe Digisport 3
După ce Blajul a pierdut primul meci de pe teren propriu din acest act semifinal, Branko Gajic declara că „trebuie să îmi recuperez fetele psihic, iar dacă voi reuşi acest lucru vom învinge Dinamo”. Acest lucru s-a întâmplat şi Volei Alba Blaj a trecut categoric de Dinamo, în aceaşi manieră ca la Bucureşti, 3-0 detaşat. Sârbul de pe banca echipei din Alba, crede că echipa sa este lipsită de orice presiune înainte de ultimul meci şi prefaţează un duel extrem de disputat la Bucureşti. Iată ce a declarat Branko Gajic imediat după victoria echipei sale în faţa lui Dinamo, de pe teren propriu.
[nggallery id=1404]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, ultimele apariții în fața fanilor, și deplasări pentru albaiuliene. CSU Alba Iulia va intra în vacanță după acest duel de la Mediaș. Se apropie vacanța pentru conjudețenele care activează în Seria 9 din eșalonul terț. În etapa a 9-a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Martorii de bord – Care sunt cele mai importante semne din tabloul de bord al maşinii
-
Sănătatea și naturăacum 3 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 21 de ore
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
13 mai: Sfânta Glicheria. Povestea muceniței aruncată la fiare sălbatice, pentru că a refuzat să aducă jertfe idolului lui Zeus. Din moaștele ei a izvorât mir tămăduitor, care vindeca toate bolile