VIDEO: „Mica Romă” fierbe *”Dinamo va avea viaţă grea la noi în sală” a declarat Branko Gajic
Branko Gajic, antrenorul echipei Volei Alba Blaj a fost extrem de fericit după victoria în faţa lui Dinamo Bucureşti în cel de-al doilea meci al semifinalelor Diviziei A1 de volei feminin.
Miercuri, 2 aprilie, de la ora 17.00, în direct pe Digi Sport 3 şi joi, 3 aprilie, de la ora 19.00, netelevizat, sunt cele două jocuri din Sala „Timotei Cipariu” din semifinale, dintre Volei Alba-Blaj şi Dinamo, în care în cazul unei duble victorii, echipa lui Branko Gajic se califică în finala campionatului.
Cu egalitate înainte de dubla întâlnire de la Blaj, Gajic vede un duel echilibrat, precizând că şansele de accedere în finală sunt de „50-50 la sută pentru fiecare echipă”.
Un meci plin de orgolii şi ambiţii s-a transformat la un moment dat într-un război psihologic, cu protagonişti din ambele tabere. Preşedintele vicecampioanei României, Marian Ştefan i-a incitat pe blăjeni ori de câte ori a avut ocazia, iar sârbul Branko Gajic la taxat pe acesta imediat după meci printr-o declaraţie. „Noi nu ne coborâm la nivelul acesta, noi suntem sus, suntem o echipă mică şi avem obraz” a declarat antrenorul Volei Alba Blaj, care anunţă clipe grele pentru Dinamo în sala Timotei Cipariu din municipiul Blaj. Mai jos puteţi urmări un material video cu tehnicianul echipei de volei, care detaliază momentele de generic din prima manşă a semifinalelor şi prefaţează următoarele confruntări cu participanta în Champions League, Dinamo Bucureşti.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii